Articole

13 septembrie 2012 – Şedinţa administrativă cu părinţii protopopi

13 Sep 2012
01:04
Joi, 13 septembrie 2012, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a prezidat şedinţa administrativă cu preacucernicii părinţi protopopi din cadrul Eparhiei noastre.

După rostirea rugăciunii, Preasfinţia Sa a cerut părinților consilieri să prezinte problemele de pe ordinea de zi, printre acestea amintim:

-anul 2013 an jubiliar în Episcopia Sloboziei și Călărașilor – 20 de ani de la înființare;

-manifestări religioase și culturale care să marcheze evenimentul jubialiar;

-implicarea activă în mediatizarea activităților sociale și culturale din fiecare Protopopiat.

Astfel, s-au adus la cunoştinţă cele mai recente hotărâri ale Permanenţei Consiliului Eparhial pentru eficientizarea activităţii misionare, sociale, administrative şi culturale din parohiile Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Apoi, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu a dat cuvântul părinţilor protopopi, care au expus, pe rând, problemele parohiilor şi a comunităţilor parohiale în lucrarea pastorală, misionară, administrativă, socială şi culturală.

Preasfinţia Sa a mulţumit părinţilor protopopi pentru lucrarea jertfelnică ce o săvârşesc, îndemnându-i spre o sporită implicare în viaţa comunităţilor parohiale din Eparhia noastră.