Articole

Slujire arhierească la Mănăstirea Frățilești - Sudiți

19 Jul 2020
12:36

Duminică, 19 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Frățilești-Sudiți, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”. S-a format o tradiție ca Preasfințitul să preîntâmpine hramul, poposind la această lavră monahală.


Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri Nicușor – Silviu Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea și preacuvioși părinți stareți, preoți și diaconi, alături de mulțime de credincioși.


La momentul predicii Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, despre puterea credinței arătată de cei patru prieteni ai slăbănogului, despre puterea Mântuitorului Iisus Hristos de a ierta păcatele și a vindeca neputințele trupești.


La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a împărtășit toți copiii prezenți.


Cuvântul de învățătură rostit astăzi va putea fi urmărit în format video și zilele următoare pe site-ul oficial al Eparhiei – www.sf-esc.ro.


Sfânta Liturghie a fost transmisă live pe Rețeaua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro, platformă de streaming oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.