Articole

08 septembrie 2012 – Hramul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia

08 Sep 2012
11:25
Sâmbătă, 8 septembrie 2012, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul de Reședință Episcopală, Slobozia, şi-a sărbătorit hramul.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Rafail Mîț, preacucernicii părinți consilieri Daniel Enașcu și Gabriel Oproiu și preacucernicul părinte protopop Dumitru Drăghici iar răspunsurile la strană au fost date de Corul „Sfântul Mare Mucenic Mina” al Protopopiatului Slobozia.

La slujbă au participat, pe lângă mulţime de credincioşi, autorităţi locale şi județene.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a vorbit credincioşilor prezenţi, plecând de la pericopa evanghelică, despre însemnătatea praznicului sărbătorit, despre cinstirea şi slava cea mare cu care Preabunul Dumnezeu a împodobit în cer pe Maica Domnului, despre slavoslovia cea veşnică cu care o laudă puterile cereşti şi despre slujbele şi rugăciunile care i se aduc Maicii Domnului de către toţi fiii Bisericii lui Hristos aici pe pământ, precum şi la cuvintele de laudă pe care le-au alcătuit în cinstea ei sfinţii şi aleşii lui Dumnezeu. Preasfinţia Sa a spus credincioşii prezenţi că se cuvine să ne veselim astăzi, la această sărbătoare, căci s-a născut pe pământ Maica Vieţii, Fecioara Maria, pe care a ales-o Dumnezeu, ca să nască pe Iisus Hristos în Betleemul Iudeii. Să se bucure astăzi pruncii şi fecioarele, copiii şi tinerii, mamele şi văduvele, preoţii şi călugării că s-a născut mamă duhovnicească şi cea dintâi rugătoare, mângâietoare şi mijlocitoare, pentru noi, înaintea Preasfintei Treimi.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a săvârșit slujba de parastas a fericiților ctitori și a binecuvântat toți credincioșii prezenți.