Articole

Slujire arhierească în Duminica a IV-a după Rusalii

05 Jul 2020
12:47

5 iulie 2020, Duminica a patra după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, la Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Mina – Paraclis Episcopal din Slobozia.


Sub protia Preasfinției Sale au slujit părinții consilieri Florin Ionescu și Silviu Nicușor Dascălu, preoți și diaconi.


Răspunsurile la strană au fost date de către un diacon al Catedralei Episcopale împreună cu un masterand al Facultății de Teologie din București.


În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre puterea credinței în Iisus Hristos, ca fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor. Având exemplul credinței și smereniei sutașului, care s-a rugat pentru sănătatea slujitorului său, să-L mărturisim pe Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu, Proniator al vieții noastre și Tămăduitor Suprem și să vestim cu voce tare binele pe care Dumnezeu, prin Mântuitorul Iisus Hristos îl face clipă de clipă vieții noastre.


Slujba a putut să fie urmărită pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live, platformă oferită de Asociația Lăcașuri Ortodoxe.