Articole

Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial

23 Jun 2020
10:59

În ziua de marți, 23 iunie 2020, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.


Au fost aprobate mișcări de personal clerical și neclerical în cadrul Eparhiei noastre.


Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre:


- Reparații exterioare și finisaje la biserici;

- Realizarea unui altar de vară tip foișor din lemn;

- lucrări de înfrumusețare imagistică a curților parohiale.


A fost acordat un ajutor financiar din Fondul de întrajutorare al personalului clerical și neclerical din Eparhie pentru o intervenției chirurgicală în valoare de 1.500 de lei.