Articole

Activitatea social - filantropică desfășurată în Episcopia Sloboziei și Călărașilor în perioada 3 – 9 aprilie 2020 Ajutoare materiale acordate în valoare 46.876 lei

11 Apr 2020
10:30

Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în cadrul proiectului Împreună să fim buni, împărtășind Dragostea lui Hristos!, implementat în vederea prevenirii răspândirii COVID - 19, în contextul actual al declarării stării de urgență pe teritoriul României, prin intermediul preoților, asistenților sociali, lucrătorilor sociali și ai voluntarilor serviciilor sociale acreditate, birourilor de asistență socială din cadrul Protopopiatelor Slobozia, Urziceni, Fetești, Călărași, Oltenița și Lehliu, și al parohiilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în perioada 3 – 9 aprilie 2020, a venit în sprijinul a 559 de persoane vârstnice și persoane aflate în dificultate, oferind ajutoare materiale în valoare de 46.876 lei.


În această perioadă, la nivelul comunităților parohiale din județele Ialomița și Călărași, au fost:


- implicați 310 angajați și voluntari în activitățile destinate persoanelor aflate în dificultate din comunitățile parohiale;


- identificate 559 de persoane care se află în risc social și medical;


- direcționate către alte instituții sau persoane fizice sau juridice din comunitate, care pot oferi ajutorul necesar, 51 de persoane aflate în dificultate;


- oferite pachete cu produse alimentare, cu hrană caldă sau rece, în valoare de 41.888 lei;


- oferite pachete cu produse igienico – sanitare, în valoare de 4.988 lei.


Proiectul Împreună să fim buni, împărtășind Dragostea lui Hristos! are ca scop intensificarea acțiunilor de voluntariat și parteneriat social, implementate la nivelul celor 340 de structuri social - filantropice ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, care să vină în întâmpinarea nevoilor persoanelor aflate în risc social și medical, izolate sau autoizolate la domiciliu, din județele Ialomița și Călărași, în vederea prevenirii răspândirii COVID - 19, în contextul actual al declarării stării de urgență pe teritoriul României.


Mulțumim tuturor celor implicați în această lucrare social – filantropică desfășurată în comunitățile parohiale din Episcopia Sloboziei și Călărașilor!