Articole

Duminica Ortodoxiei. Preasfinția Sa a hirotonit alți doi slujitori în Catedrala Episcopală din Slobozia

08 Mar 2020
13:34

Duminică, 8 martie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de către părintele profesor Daniel Alexandru Vasile.

Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacucernicii părinți consilieri Florin Ionescu, Laurențiu Mititelu, Nicușor - Silviu Dascălu și Marius - Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte Aurel Berbec, Protopop de Urziceni, preoți și diaconi.

Prin mâna Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, s-a pogorât harul Preasfântului Duh peste doi teologi, care vor sluji ca preoți ai altarelor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Astfel, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Nicușor Cezar Cloșcă, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Progresu, din Protopopiatul Fetești, iar pe diaconul Răzvan Adrian Ivăneț l-a hirotonit preot pe seama Parohiei Adâncata, cu hramul „Sfânta Treime”, din Protopopiatul Urziceni.

Preasfinția Sa a împărtășit la Sfânta Liturghie copiii și credincioșii pregătiți pentru primirea acestei Sfinte Taine.

Prima Duminică a Postului Mare sau Duminica Ortodoxiei a fost rânduită ca fiind ziua în care se face colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest Fond este destinat în exclusivitate ajutorării lucrării social-filantropice și misionare a Sfintei noastre Biserici. După citirea Pastoralei Sfântului Sinod, s-a făcut colecta, strângându-se suma de 1.609 lei.

Cu această ocazie, Preasfințitul Vincențiu a hirotesit arhidiacon, cu dreptul de a purta „Crucea Sloboziei”, pe diaconul Andrei Cornel Petre, slujitor la Catedrala Episcopală din Slobozia.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură despre însemnătatea primului popas spiritual al Sfântului și Marelui Post, și le-a mulțumit credincioșilor prezenți pentru generozitatea arătată la colecta Fondului Central Misionar.

După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.