Articole

Hramul de toamnă al Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia încununat de către doi ierarhi ai B.O.R.

08 Nov 2019
16:02

Vineri, 8 noiembrie 2019, străvechiul așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din municipiul de Reşedinţă Episcopală, Slobozia şi-a sărbătorit hramul. Această sărbătoare ortodoxă a Sfinților Arhangheli a adus bucurie duhovnicească pentru foarte mulți credincioși din Bărăgan.   

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurați de preacuviosul părinte stareţ, arhimandritul Rafail, vicar eparhial și un ales sobor de preacucernici părinţi consilieri, părinţii protopopi şi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de câțiva membrii ai Coralei „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia și elevi ai Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a ținut cuvânt de învățătură la pericopa evanghelică şi au vorbit despre prezenţa şi lucrarea Sfinţilor Îngeri în viaţa noastră și despre Sfinţii Arhangheli, ocrotitorii Mănăstirii.

Preasfinţitul Episcop Vincențiu a adresat cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru trimiterea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam, din Arhiepiscopia Dunării de Jos, în orașul de reședință episcopală Slobozia, aducând mare folos duhovnicesc credincioşilor Eparhiei.

Preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Casian pentru odorul adus în cetatea Sloboziei, Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu pentru grija permanentă arătată Mânăstirii „Sfinții Voievozi” și a mulțumit tuturor credincioșilor și autorităților centrale, județene și locale care au participat la Sfânta Liturghie și care au venit să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Ca semn de recunoștință, Înaltpreasfinția Sa, a acordat  Preacuviosului părinte Arhimandrit Rafail, distincția „Crucea Sfântului Andrei“ .

 

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor au binecuvântat toţi credincioşii prezenţi la slujbă.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 11 noiembrie 2019, ora 10:00, când se va întoarce la Mănăstirea Adam din Arhiepiscopia Dunării de Jos.

 Foto: Mihai Popîrlan/Episcopia Sloboziei și Călărașilor