Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Retea web
Târnosirea Mănăstirii cu hramul „SFÂNTUL MARE MUCENIC ȘI TĂMĂDUITOR PANTELIMON” Frățilești - Sudiți
Noutati
28-09-2019 20:20

Sâmbătă, 28 septembrie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit slujba de sfințire (târnosire) a bisericii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din localitatea Frățilești – Sudiți.

Sub protia Preasfinției Sale, la slujbă au participat preacuviosul părinte vicar eparhial, arhimandritul Rafail, preacucernici părinți consilieri Florin-Daniel Enașcu, Florin Ionescu, Nicușor-Silviu Dascălu și Marius-Gabriel Purcărea, părintele Laurențiu Cioranu, Protopop de Slobozia și preacuvioși părinți stareți ai Eparhiei, preoți și diaconi.

Întâistătătorul Eparhiei noastre, urmat de soborul de preoți și diaconi au înconjurat lăcașul de cult. Unul dintre cele mai importante momente ale acestei slujbe a fost întocmirea Sfintei Mese, slujbă ce a consacrat altarul de jertfă, pentru a se putea sluji în condiții canonice Sfânta Liturghie, urmat de sfințirea icoanelor  catapetesmei.

Răspunsurile liturgice au fost date de un cor format din masteranzi si studenți la Facultatea de Teologie din București dirijați de preacucernicul părinte profesor Cătălin Stanciu.

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a vorbit credincioșilor despre jertfa întemeierii acestei mănăstiri și zidirii acestei frumoase biserici,  mulțumind celor care au ajutat la întemeiere și mai apoi la ridicarea acestui locaș de cult, adevărați ctitori și binefăcători. Datorită lor am putut săvârși această slujbă și fie ca pomenirea lor să fie din neam în neam. La finalul cuvântului, Preasfinția Sa,  a spus că mâine va oficia prima Sfântă Liturghie alături de un sobor de preoți si diaconi, urmând ca zilnic, timp de 40 de zile  să se săvârșească Sfânta Liturghie.

Cu această ocazie Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a acordat preacuviosului părinte protosinghel Ilarion Conache, starețul Mănăstirii Frățilești-Sudiți, „Crucea Sloboziei” pentru lucrarea jertfelnică depusă la ridicarea bisericii.

La sfârșitul slujbei, toți credincioșii au avut binecuvântarea de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce aflate pe Sfânta Masă nou sfințită.

Foto: Episcopia Sloboziei și Călărașilor/Mihai Popîrlan

Slujire arhierească la parohia Perieți din Protopopiatul Slobozia, Duminica Fiului risipitor
Informeaza Centrul Eparhial
16-02-2020 14:30
Slujbă arhierească la parohia Amara II din Protopopiatul Slobozia
09-02-2020 15:45
PS Vincențiu (26 de ani de arhierie): Dumnezeu a creat o istorie a iubirii părintești pe care El a avut-o pentru oameni - by lacasuriortodoxe.ro
07-02-2020 12:42
Posturi Vacante în Episcopia Sloboziei și Călărașilor (IANUARIE 2020) - Update
05-02-2020 13:23

Informeaza Protopopiatele
Slobozia
Taina Sfântului Maslu oficiată în Parohia Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Municipiul SloboziaResponsabilitățile creștine ale părinților față de copiiŞedinţă administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Călărași11 februarie 2020 - Ședință administrativă lunară cu preoții din Protopopiatul Fetești
Calarasi
Fetesti
161 de ani de la Unirea Principatelor RomâneDesfășurarea Olimpiadei de Religie la Fetești
Urziceni
Oltenita
Lehliu
Ședința Administrativă lunară în cadrul Protopopiatului UrziceniUnirea Principatelor Române - sărbătorită de Cercul de pictură "Sf. Apostol Luca" din cadrul Protopopiatului UrziceniReferatul - „Familia-Biserica cea mică” - Protopopiatul OltenițaProtopopiatul Oltenița. Să iubim pe aproapele ca pe noi înşine!Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu – februarie 2020Şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Lehliu
Informatii din Parohii si Manastiri
Pastorația părinților și copiilor la Sf Ioan Gură de Aur
17-02-2020 23:28
Taina Sfântului Maslu oficiată în Parohia Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din Municipiul SloboziaNu te teme, Teodore, căci Eu sunt cu tine
17-02-2020 23:14
17-02-2020 23:04
Contact
17-02-2020 17:48
Istoric
17-02-2020 17:47
Contact
17-02-2020 17:44