Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Retea web
Slujbă arhierească la Mănăstirea Tăriceni, Taborul din Bărăgan
Noutati
06-08-2019 15:37

Marți, 6 august 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a adus bucurie duhovnicească obștii mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Protopopiatul Lehliu.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri: Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacuvioși părinți stareți din cadrul mănăstirilor Eparhiei, preacucernicul părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu, preoți și diaconi.

Un grup restrâns de studenți teologi au dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic, dirijați, fiind de preacucernicul părinte Prof. Alexandru Daniel Vasile.

Alături de mulțimea de credincioși au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților județene.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit credincioșilor despre semnificația minunii Schimbării la Față a Domnului, înfăptuită pe muntele Tabor înaintea sfintelor Sale Patimi, mărturie a divinităţii Sale, despre harul pe care Mântuitorul Iisus Hristos ni-l dăruieşte, celor ce credem întru El și urmăm cuvintele Evangheliei Sale.

Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

Preasfințitul Părinte Vincențiu a binecuvântat toţi credincioşii: prunci, copii, tineri, adulți și vârstnici prezenți într-un număr așa mare la Sfânta Liturghie.

Părintele stareț a pregătit pachete cu mâncare pentru 450 de credincioși prezenți la acest moment de comuniune liturgică.
Preasfințitul Vincențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Scânteia
Informeaza Centrul Eparhial
25-08-2019 14:06
Aniversarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
23-08-2019 14:57
20.588 de intervenții filantropice și ajutoare materiale și financiare în valoare de 561.760 lei. Activitatea filantropică a parohiilor din Episcopia Sloboziei și Călărașilor în trimestrul al II-lea al anului 2019
22-08-2019 23:01
Slujbă de Priveghere la Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina”
22-08-2019 19:50

Informeaza Protopopiatele
Slobozia
Slujba Sfântului Maslu de obşte în Cartierul BoraDaruri cu ocazia prăznuirii Adormirii Maicii Domnului în Parohia BoraPROCESIUNE CU ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A DE LA TRIFEȘTI DIN ARHIEPISCOPIA ROMANULUI ȘI BACĂULUIHramul Parohiei Fetești Gară II. Adormirea Maicii Domnului
Calarasi
Fetesti
Prohodul Maicii Domnului la Parohia Sfânta Mare Muceniţă AnastasiaAdormirea Maicii Domnului. Hramul parohiei Fetești-Oraș
Urziceni
Oltenita
Lehliu
16 august 2019, Sfinții Martiri Brâncoveni Hram la Biserica de peste linie din Urziceni, hramul Protopopiatului Urziceni, lansare de carte și comemorarea Părintelui Erou Nicolae FurnicăParohia Gârbovi 1 și-a serbat hramul de „Adormirea Maicii Domnului”Ședința administrativă lunară cu preoții din cadrul Protopopiatului OltenițaDonare de sânge în Protopopiatul OltenițaHramul Parohiei Frăsinetul de JosŞedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Lehliu
Informatii din Parohii si Manastiri
Maica Domnului, ocrotitoarea tuturor celor necăjiți
22-08-2019 22:45
Domnul va ajuta pe săracul fără ajutor ce strigă (texte biblice paralele)Noi vedem că voi ascultaţi, dar ceea ce gândiţi cunoaşte numai Cel care vede gândurile voastre
18-08-2019 23:41
18-08-2019 23:04
În Duminica a noua după Rusalii, în Biserica „Sfântul Evangh...
18-08-2019 22:40
Hurezi, emblema Brâncoveanului
18-08-2019 19:57
Barocul românesc în epoca Brâncoveanului
18-08-2019 19:54