Articole

Studenți francezi în vizită la Mănăstirea din Slobozia

31 Jul 2019
09:23

Astăzi, 29 iulie 2019, Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia a avut în vizită un grup de studenți francezi coordonați de către viceprimarul Rudi Gradea. Grupul de studenți participă la Universitatea de Vară Româno – Bulgară, organizată de Universitatea “Nicolae Titulescu” împreună cu organizația Centre International de Formation Européenne, locații partenere fiind Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, Slobozia și Silistra.

După o întâlnire cu autoritățile locale, grupul de francezi au vizitat cea mai străveche Mănăstire din Municipiul Slobozia unde  Preotul Protos Maxim Budea a prezentat un scurt istoric al Mănăstirii în limba franceză. Tinerii au rămas plăcut impresionați de această mănăstire dar și de căldura cu care au fost primiți.