Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Retea web
10 ani de la Întronizarea Preasfințitului Vincențiu. 5 ierarhi ai B.O.R. au slujit în Catedrala Episcopală
Noutati
29-06-2019 17:22

Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este și sărbătoarea Eparhiei, căci în ajunul acestei zile, în urmă cu 10 ani, Preasfințitul Părinte Vincențiu era instalat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor. Astfel, în ziua de 29 iunie 2019 clerul și dreptmăritorii creștini din Eparhia noastră sărbătoresc întronizarea Preasfințitului Părinte Vincențiu ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor.

Soborul de slujitori a fost format din Înaltpreasfințitul Părinte CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte, VENIAMIN, Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte, VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, gazda evenimentului, Preasfințitul Părinte, GALACTION, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte, VARLAAM Ploieșteanul, Episcop – Vicar Patriarhal, preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri, protopopi, preacuvioși părinți stareți, preoți și diaconi.

Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, prilej cu care s-a aniversat și împlinirea a 10 de ani de la Întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu ca arhiereu în Eparhia Sloboziei și Călărașilor a fost moment de înnoire duhovnicească pentru toți reprezentanții autorităților centrale, județene și locale și mulțime de credincioși din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, care au fost prezenți și împreună rugători cu soborul de slujitori.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijată de preacucernicul părinte profesor Cătălin Stanciu.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a vorbit despre Sfinții Apostoli Petru și Pavel, despre lucrarea misionară săvârșită, model pentru noi cei de astăzi de mărturisire a credinței creștine.

La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a rostit un Polihroniu la împlinirea a 10 ani de ani de când Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost întronizat arhiereu peste aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

Cu această ocazie a fost lansat Albumul Aniversar: „O BISERICĂ LUPTĂTOARE ȘI RUGĂTOARE. Un deceniu de la Întronizarea Preasfințitului VINCENȚIU ca Episcop titular al Eparhiei Sloboziei și Călărașilor. 2009-2019” sub editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, album îngrijit de preacucernicul părinte Manuel Rusu, Consilier Cultural.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail a adresat cuvânt de mulțumire Preasfinției Sale, amintind de lucrarea din cei 10 ani de rodnică și părintească activitatea în Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Preasfinția Sa a mulțumit preoților și credincioșilor pentru dragostea cu care l-au înconjurat la acest moment aniversar, exprimându-și nădejdea că lucrarea de mântuire pe care slujitorii sfintelor altare din cele 2 județe ale Episcopiei noastre o săvârșesc, va spori înzecit și însutit în anii care vor urma.

Preacucernicul părinte Aurel Berbec, Protopop de Urziceni a rostit un cuvânt de felicitare, în numele preoților din cele două județe, pentru lucrarea jertfelnică a Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu în cei 10 ani de arhipăstorire.

500 de pachete cu alimente, pregătite de Centrul Eparhial, au fost dăruite credincioșilor prezenți la această sărbătoare.

După Sfânta Liturghie, preoții și credincioșii prezenți au avut prilejul  de a-l felicita și de a primi binecuvântarea chiriarhului locului.

Evenimentul aniversar a fost marcat de săvârșirea slujbei de sfințire a Centrului Socio – Cultural „Episcopul Damaschin” de către soborul de ierarhi în prezența ostenitorilor Centrului Eparhial: preoți și mireni.

Edificiu se află în ansamblul arhitectural al Centrului Eparhial din municipiul Slobozia și între anii 2018-2019 s-au realizat ample lucrări de modernizare și înfrumusețare, iar Aula Centrului Socio – Cultural a fost refăcută integral cu mobilier, lumini și sonorizare performantă.

Slujba aniversară a fost transmisă live în toată Rețeaua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor prin intermediul serviciului specializat al Agenției de Presă Lăcașuri Ortodoxe.

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor / Mihai Popîrlan

Slujire arhierească la Mănăstirea Frățilești - Sudiți
Informeaza Centrul Eparhial
20-07-2019 13:10
Sfântul Emilian de la Durostorum sărbătorit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia
18-07-2019 11:37
Permanența Consiliului Eparhial s-a reunit în ședință de lucru
17-07-2019 12:35
Înainte-prăznuirea hramului parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia
14-07-2019 12:52

Informeaza Protopopiatele
Slobozia
Schimbăm România prin muzică!Pelerini Ialomițeni în ArdealȘedința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul CălărașiPrăznuirea hramului Parohiei „Sfântul Proroc Ilie”din Fetești
Calarasi
Fetesti
Cultivarea valorilor spirituale ale satului românesc în Parohia IndependențaLecție catehetică la Parohia „Sfântul Ilie” Fetești
Urziceni
Oltenita
Lehliu
Ședință Administrativă lunară în Protopopiatul Urziceni„Alături de Oameni … pentru Oameni” program social derulat de Protopopiatul UrziceniȘedința administrativă lunară cu preoții din cadrul Protopopiatului OltenițaDonare de sânge în Protopopiatul OltenițaParohia Dănești, a îmbrăcat haine de sărbătoare, sărbătorindu-și ocrotitorul pe Sfântul Proroc Ilie TesviteanulParohia OGORU – Participare cu succes la Festivalul cântecului de toacă de la Victoria
Informatii din Parohii si Manastiri
Iată, se ridică un nor
23-07-2019 19:19
Despre Centrul multifuncționalRegulament depunere capelă
23-07-2019 15:45
23-07-2019 14:44
Cum putem ajuta?
23-07-2019 14:36
Istoric
23-07-2019 14:28
Contact
23-07-2019 14:17