Articole

Prima zi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Catedrala Episcopală din Slobozia

11 Mar 2019
19:50

Luni, 11 martie 2019, prima zi a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a slujit la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Slujbele vor continua până joi seara când va fi ultima zi a Canonului.

Preasfinţia Sa a vorbit elevilor seminarişti şi credincioşilor prezenţi despre Canonul Sfântului Andrei Criteanul, despre călătoria spirituală pe care am început-o și pe care, în comuniune, să o continuăm timp de șapte săptămâni.

La sfârșitul slujbei Preasfințitul a binecuvântat toți credincioșii prezenți.


Ce trebuie să știi despre Canonul Sfântului Andrei Criteanul

În prima săptămână din Postul Mare se săvârșește, în cadrul Pavecerniței Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Acesta este alcătuit din patru părți, fiind citită câte una de luni până joi. Integral, Canonul cel Mare se va citi în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare.


La început nu existau, ca astăzi, două rânduieli ale Pavecerniței, ci una singură, cea numită astăzi Pavecernița Mare, singura de care pomenește Tipicul Sfântului Sava. Deși nu este o slujbă săvârșită doar în perioada Triodului, Pavecernița Mare are, în această perioadă a anului bisericesc, câteva particularități și anume: în prima săptămână din Postul Mare se săvârșește în cadrul Pavecerniței Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Acesta este împărțit în patru părți, fiind citită câte una de luni până joi. Integral, Canonul cel Mare se va citi în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare. Tot în cadrul Pavecerniței Mari, pe toată perioada Postului Mare, este spusă Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.


În Canonul Sfântului Andrei Criteanul observăm un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge că nu a urmat pilda luminoasă a celor drepţi și virtuoşi, ci robia patimilor arătate în mulţi păcătoşi, dintre care unii s-au mântuit fiindcă s-au pocăit iar alţii, nevoind să se pocăiască, s-au osândit. Prin urmare, Canonul cel Mare are rolul de a arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă şi de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire și, de aceea, se cântă în Biserică în timpul perioadei de pocăinţă a Postului Mare al Sfintelor Paşti.


Foto Credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor / Mihai Popîrlan