Articole

Ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial

19 Feb 2019
09:59

În Sala de Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial a avut loc Marți, 19 februarie 2019, ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

S-a acordat arhiereasca binecuvântare, privind susținerea Examenului de Capacitate preoțească, în ziua de marți, 19 martie 2019 cât și susținerea Examenului de Selecționare pentru parohiile urbane, în ziua de marți, 19 martie 2019.

În ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial au fost propuse și aprobate mișcări de personal clerical și neclerical în cadrul Episcopiei  Sloboziei și Călărașilor.

Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare și administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.

Au fost aprobate mai multe lucrări de înfrumusețare și restaurare a bisericilor parohiale și mănăstirilor din cadrul Eparhiei.

S-a aprobat semnarea unui protocol de parteneriat între Protopopiatul Slobozia și Spitalul Județean Ialomița pe o perioadă de trei ani cu scopul de a organiza activități social-filantropice de creație și asistență spirituală în vederea sprijiniri copiilor si persoanelor internate pe secțiile spitalului.