Articole

Membrii Adunării Eparhiale au fost convocați în ședință de lucru la Centrul Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

14 Feb 2019
15:31

Joi, 14 februarie 2019, a avut loc la Centrul Eparhial şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial şi a Adunării Eparhiale.

Programul zilei a început la ora 7:00, când a fost oficiată Sfânta Liturghie la Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial.

La 8:30 a avut loc şedinţa de lucru a Consiliului Eparhial, la Sala de Consiliu „Matei Basarab” din Centrul Eparhial, unde au fost citite rapoartele de activitate de la fiecare sector şi aprobate, după discuții pe marginea lor de membrii Consiliul Eparhial, pentru ca mai apoi să fie prezentate, după analizarea lor de comisiile Adunării Eparhiale în Plenul Adunării.

La ora 10:15, toţi membrii Adunării Eparhiale au participat la slujba de Te Deum, care a avut loc la Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial.

În Aula Centrului Socio – Cultural, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, Președintele Adunării Eparhiale, a deschis şedinţa acestui for bisericesc de conducere. Preasfinţia Sa a făcut o prezentare a împlinirilor cu care Dumnezeu a binecuvântat Eparhia noastră în cursul anului 2018 şi a aşteptărilor pe care le avem în cursul acestui an 2019, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română, iar în Eparhia noastră ca „Anul mărturisirii prin fapte a Credinței Ortodoxe”.

A urmat o pauză, timp în care Comisiile Permanente ale Adunării Eparhiale au analizat rapoartele de activitate, după care, în plen, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a invitat preşedinţii comisiilor permanente să prezinte referatele.

Au luat cuvântul, după prezentarea referatelor, preacucernicii părinți Constantin Pătrașcu, Ovidiu Dincă și Paul Tudorache, apoi din partea membrilor laici au luat cuvântul domnul Răzvan Ilie Meseșeanu, domnul director Mitru Crișan și domnul Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița care au făcut aprecieri asupra lucrărilor săvârșite în Eparhia noastră.

După aceste intervenţii, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a supus aprobării plenului rapoartele Comisiilor, acestea fiind votate în unanimitate.

Preasfinţia Sa a declarat închisă şedinţa de lucru a Adunării Eparhiale, făcând urări de mulţi şi binecuvântaţi ani.


Foto Credit: Mihai Popîrlan / Episcopia Sloboziei și Călărașilor