Articole

Preasfințitul Vincențiu a slujit la biserica Voievodală a Mănăstirii Măxineni sfințită pe 25 septembrie 2018

26 Sep 2018
13:17

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezidat luni, 24 septembrie 2018 lucrările Sinaxei stareților, starețelor, egumenilor și egumenelor din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Evenimentul s-a desfășurat în Sala „Sfântul Ioan Evanghelistul” a Așezământului social-filantropic „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” – Lacu Sărat, tema principală fiind «Contribuția mănăstirilor la păstrarea unității de credință și jertfelnica dăruire a monahilor și monahiilor pentru întregirea și unitatea neamului românesc».

Marți, 25 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Măxineni din județul Brăila alături de 10 ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită pe un podium amenajat în apropierea noului zid de incintă al mănăstirii.

Momentul a fost marcat de slujba de sfințire a bisericii Mănăstirii Măxineni din județul Brăila. Locașul de cult, stăreția și zidul de incintă au fost refăcute din temelii începând cu anul 2008.

Numeroși pelerini din Arhiepiscopia Dunării de Jos și din întreaga țară și-au îndreptat pașii către Mănăstirea Măxineni pentru a participa la târnosirea bisericii restaurate la frumusețea de odinioară.

La chinonic, grupurile de copii ale parohiilor Ianca, Brătulești și Liești îmbrăcați în frumosul port popular românesc au interpretat cântece patriotice. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Ortodoxia”.


Sursa foto: Basilica.ro