Articole

În ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial s-a luat act de organizarea referendumului pentru familie

12 Sep 2018
14:44

Miercuri, 12 septembrie 2018, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, în Sala de Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial.

În deschiderea ședinței, s-a luat act de propunerea legislativă de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, care a fost adoptată marți în plenul Senatului.

În ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial au fost propuse, iar Permanența Consiliului Eparhial a aprobat următoarele:

Sectorul Administrativ – Bisericesc a propus mișcări de personal neclerical în cadrul parohiilor și mănăstirilor Eparhiei, iar membri Permanenței Consiliului Eparhial au aprobat.

Sectorul Economic a avut pe ordinea de zi propuneri spre aprobare reprezentând efectuarea mai multor lucrări de înfrumusețare și restaurare a bisericilor parohiale din cadrul Eparhiei.

Au fost acordate ajutoare financiare pentru cazuri medicale deosebite.