Articole

Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 5 septembrie 2018

05 Sep 2018
13:03

În Sala de Consiliului „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial Miercuri, 5 septembrie 2018, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial. Prin delegație eparhială, ședința a fost prezidată de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial.

În deschiderea ședinței, s-a luat act de cele mai recente hotărâri ale Sfântului Sinod, hotărându-se totodată și măsuri pentru implementarea lor.

În ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial au fost propuse, iar Permanența Consiliului Eparhial a aprobat următoarele:

Sectorul Administrativ – Bisericesc  a propus mișcări de personal neclerical în cadrul parohiilor și mănăstirilor Eparhiei, iar membri Permanenței Consiliului Eparhial au aprobat.

Sectorul Economic a avut pe ordinea de zi propuneri spre aprobare reprezentând efectuarea mai multor lucrări de înfrumusețare și restaurare a bisericilor parohiale din cadrul Eparhiei.

- Pentru Parohia Pătrimea, Protopopiatul Urziceni, s-a aprobat achiziționarea și montarea unei noi catapetesme din lemn de stejar sculptat la biserica parohială;

- Pentru Parohia Nicolae Bălcescu, Protopopiatul Lehliu, s-a aprobat construirea unei magazii din BCA, în regie proprie, în curtea bisericii parohiale, pe locul actualei magazii din lemn ce se află în stare de degradare;

- Pentru Parohia Cocora, Protopopiatul Slobozia, s-a aprobat pentru construirea unei capele mortuare, lângă biserica parohială.

- Pentru Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Slobozia, Protopopiatul Slobozia, pentru construirea gardului ce împrejmuiește biserica parohială (panouri din fier forjat pe țeavă rectangulară și policarbonat), construirea unui lumânărar și a unui grup sanitar. Lucrările vor fi realizate din fonduri proprii și sponsorizări.