Articole

Slobozia. Peste 1500 de persoane la Marșul pentru viață

26 Mar 2017
15:30
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei șiCălărașilor, Protopopiatul Slobozia a organizat sâmbătă 25 martie 2017 (ziuaPraznicului Bunei Vestiri) „Marșul pentruviață”.

Prin acest eveniment s-a urmărit reafirmarea valorilor familiei creștinetradiționale, darul sfânt al vieții creștine prin nașterea de copii șicreșterea lor în credință sfântă și iubire milostivă.

Premergător desfășurării marșului, Biroul de Asistență Socială a organizatîn parteneriat cu Școala Gimnazială numărul 5 din Slobozia Nouă activitatea cutema „Viața – darul lui Dumnezeu față de oameni’’. La întâlnire auparticipat mame – beneficiare ale Serviciului social acreditat alProtopopiatului. Au fost puse în discuție următoarele: sensul creștin al vieții umane;datoria creștinului de a proteja viața – darul lui Dumnezeu; dreptul la viațăal fiecărei persoane; efectele dezastruoase ale întreruperii de sarcină asuprafamiliei; protejarea mamei și a copilului, etc.

De asemenea, Biroul de Asistență Socială a desfășurat un atelier de desenecu tema „Familia creștină prin ochii celor mici”, unde au participatcopii din familiile – beneficiare ale Serviciului social acreditat, care auredat prin desen, pictură și colaj modul în care văd familia.

În data de 25 martie, peste 1500 de copii și credincioși, coordonați depreoți și profesori de religie, au defilat cu baloane și mesaje pentrususținerea vieții, familiei, mamei șicopilului, pe traseul: Mănăstirea „SfințiiVoievozi” – Aleea Mănăstirii – Bulevardul Matei Basarab – BulevardulChimiei – Catedrala Episcopală.

Pe esplanada Catedralei s-au desfășurat următoarele: a fost săvârșităslujba „Te Deum” de către preoțiislujitori: Preacuviosul Părinte Rafail Mâț,VicarEparhial, Preacucernicul părinte Protopop Ionuț Butu și părintele secretarLaurențiu Cioranu. Părintele Vicar a datcitire cuvântului Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei șiCălărașilor.

Apoi, a urmat un program de cântece religioase și laice dedicate mamei șiprimăverii, prezentat de doamna profesor Magdalena Iulia Grecu și susținut de:Corala „Sfântul Mina” și SeminarulTeologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”,dirijor preot Cătălin Stanciu; Grupul de cateheză „Speranța”, al Parohiei Cuza Vodă, format din elevi ai Liceului deArte „Ionel Perlea” Slobozia,îndrumători preot Dumitru Drăghici și doamna profesor Ecaterina Stroe; ȘcoalaGimnazială „Sfântul Andrei” Slobozia,îndrumători domnișoara profesor Vasile Corina și doamna profesor ArpășanuEmilia; Grupul de cateheză „BisericaAlbastră” al Parohiei Amara II, îndrumător preot Clementin Matache șiGrupul de cateheză „Doar noi?”, alParohiei Amara I, îndrumători preot Cristi Gavrilă și preot Emilian Petre.

De asemenea, evenimentul a fost completat de mesajele transmise de cătrepărintele protopop Ionuț Butu și părintele inspector de religie Dragoș Stanciu.

Prin grija Comitetelor Parohiale ale parohiilor din municipiul Slobozia șisprijinul voluntarilor Protopopiatului, toți cei prezenți au primit produse depost și răcoritoare.

Micii creștini care au participat la eveniment au fost antrenați în jocurispecifice vârstei, au primit baloane în diferite forme de la doamna SimonaBuzoianu, care a interpretat personajul Albă ca Zăpada, au beneficiat depainting face, au primit desene și portrete realizate de tinere de la LiceulPedagogic, coordonate de doamna profesor Adriana Matache și de colectivulprofesorilor de religie, tinere de la Liceul de Arte „Ionel Perlea”, coordonate de domnul Adin Diaconescu, profesor de religieși tineri de la Școala numărul 3, coordonați de doamna Georgeta Vasile,profesor de religie. Din mesajele participanților:

„Fiecare viață este un dar!”

„Cu fiecare copil, un înger vine în lume!”

„Ajută mama și copilul! Ei depind de tine!”

„Respect față de pântecele matern, leagănul întregii umanități!”

„M-am născut! Mamă, îți mulțumesc!”

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social Protopopiatul Slobozia.