Articole

02 mai 2012 – Şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial

04 May 2012
10:17
Miercuri, 2 mai 2012, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub președinția Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.

La această ședință a fost invitat şi preacucernicul părinte Gabriel Badea, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. S-au discutat rezultatele simulării de Bacalaureat la Limba și Literatura Română și s-a aprobat un program intensiv de pregătire pentru elevii anului terminal al Seminarului, în vederea unor rezultate optime la examenul de Bacalaureat.

S-au prezentat şi soluţionat temeiurile, aflate pe ordinea de zi, urmărind îmbunătăţirea activităţii pastoral-misionare şi administrative a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.

Din Fondul Filantropia au fost acordate mai multe ajutoare unor credincioşi aflaţi în situaţii sociale şi medicale deosebite.