Articole

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Paraclisul Episcopal

27 Apr 2016
22:38
Miercuri, 27 aprilie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, la Biserica Paraclis Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Mina” din curtea Centrului Eparhial, s-a săvârșit ultima Liturghie a darurilor mai înainte sfințite din Postul Mare, dar și din acest an calendaristic.

Alături de Preasfinția Sa, la Sfânta Liturghie au participat toți ostenitorii Centrului Eparhial, consilieri, inspectori, dar și obștea de maici.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat pe toți cei prezenți.

Având în vedere că Postul Sfintelor Paști este un timp al înfrânării și al căinței, iar Liturghia un moment de bucurie duhovnicească, Părinții Bisericii au decis ca, în cazul în care sunt credincioși care doresc să se împărtășească și în cursul săptămânii, să se oficieze Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Aceasta constituie un ritual de împărtășanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii. Cu toate că nu se aduce jertfa cea nesângeroasă și nu se sfințesc darurile de pâine și vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul său are loc împărtășirea cu Sfintele Taine.

Autor al Liturghiei darurilor mai înainte sfințite este considerat Sfântul Grigore Dialogul, care a trăit în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Pentru oficierea acestei Liturghii în timpul Postului Mare s-a pronunțat și Sinodul Quinisext, din anul 692, prin canonul 52.