Articole

Să dăruim copiilor bucuria Învierii!

24 Apr 2016
12:36
Cu binecuvântarea PreasfințituluiPărinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți, 19 aprilie 2016, laCentrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”,în Sala Arcadia, s-a desfășurat ediția a VIII-a a Expoziției cu vânzare „Să dăruim copiilor bucuria Învierii!”.

Proiectul social-filantropic faceparte din parteneriatului educațional „Lăsațicopiii să vină la mine!” încheiat între Protopopiatul Slobozia reprezentatde Părintele Protopop Butu Ionuț și Grădinița cu Program Prelungit nr. 2Slobozia, reprezentată de doamna director Frangulea Elena.

Scopul evenimentului este strângereade fonduri pentru ca un număr de 30 copii, beneficiari ai Biroului de AsistențăSocială al Protopopiatului Slobozia, să-și sporească bucuria Sfintelor Paști înhaine noi, conform tradiției.

Copiii, părinții, bunicii,doamnele educatoare, școlarii și doamnele învățătoare de la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din municipiu au realizataranjamente de ouă frumos încondeiate, cu motive tradiționale, în tehnici diferite.

Momentul artistic din cadrulevenimentului a fost susținut de Grupul Vocal „Sunetul muzicii” al Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 2, dirijatde doamna educator Emilia Ionescu.

Toți copiii prezenți au primit din partea Protopopiatului Slobozia ouăde ciocolată, iar cadrele didactice diplome și icoane.

Reprezentanții ProtopopiatuluiSlobozia mulțumesc tuturor celor care au dăruit prin generozitatea lor unzâmbet pe chipul micilor creștini aflați în situații de dificultate.

Hristos a înviat!

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent socialProtopopiatul Slobozia.