Articole

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu – ziua a patra în Țara Sfântă

04 Apr 2016
23:02
Luni, 4 aprilie2016, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a descoperit pelerinilor noiașezăminte sfinte, locuri pline de o încărcătură spirituală nemărginită.

Ziua a patra apelerinajului în Țara Sfântă a început cu vizita la așezământul românesc dinIerusalim, unde au fost primiți de preacuviosul părinte Arhimandrit Teofil,reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim.

După aceea au mersprin pustiul Hozevei, spre Mănăstirea Sfântul Gheorghe, unde se află spreînchinare moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, sfânt român în Țara Sfântă.Tot acolo se află și peștera Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

În continuareapelerinajului au mers la râul Iordan, la locul botezului Domnului, unde,cântând troparul, au fost binecuvântați cu apa Iordanului. Tot în împrejurimileIordanului, s-au închinat la Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan, cares-a nevoit în acele locuri, având alături un leu, care i-a fost credinciostoată viața, după ce Sfântul l-a salvat, scoțându-i un spin din picior. Aici,într-o peșteră, Maica Domnului a poposit cu Pruncul Iisus, ca să-L alăpteze, șiacum se află în această peșteră o frumoasă icoană.

Ajungând înIerihon, au poposit la dudul lui Zaheu, locul prin care a trecut Mântuitorul,s-au închinat în Sfânta Biserică și apoi au mers spre închinare și răgaz laAșezământul Românesc de la Ierihon.

Pelerinajul vacontinua și zilele următoare, când vă vom arăta și alte locuri pline despiritualitate din Țara Sfântă.