Articole

16 aprilie 2012 – A doua zi de Paşti la Biserica

16 Apr 2012
02:08
„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Călăraşi

Luni, 16 aprilie 2012, a doua zi de Paşti, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu s-a aflat în mijlocul credincioşilor din municipiul Călăraşi, unde a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. La Sfânta Liturghie Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, oficialităţi locale şi mulţime de credincioşi.

La momentul predici Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură despre mărturisirea de credință pe care o facem prin salutul pe care-l folosim în aceste zile: „Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!”, ca unii care am fost părtaşi Învierii Mântuitorului, ca fii ai lui Dumnezeu, născuţi în Duhul Sfânt prin Învierea lui Hristos.

Cu ocazia acestei sărbători Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a hirotonit diacon pe teologul Vasile Viorel Dinu, pe seama parohiei „Sfântul Nicolae” Călăraşi.

La sfârșitul slujbei toți credincioșii au fost binecuvântați și au primit Pastorala Preasfinției Sale la Praznicul Învierii Domnului.