Articole

Activităţi socio-educative pentru copiii beneficiari ai CCSFAD

26 Feb 2016
16:16
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Sectorul Social - Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a organizat, în perioada 19 - 26 februarie 2016, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (CCSFAD), în parteneriat cu Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab” şi Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, proiectul socio-educativ „Cele patru anotimpuri”.

Vineri, 26 februarie 2016, reprezentanţii din cadrul Centrului, alături de voluntarii Asociaţiei Socio-Culturale „Matei Basarab” şi împreună cu elevii din clasa pregătitoare step by step şi elevi animatori din cadrul Liceului Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, au participat la momentele pregătite în cadrul proiectului „Cele patru anotimpuri”, alături de părinţi, profesori şi copii.

În cadrul activităţii au fost recitate poezii, au fost prezentate desene realizate de cei mici şi au fost interpretate cântece folosind metode interactive specifice proiectelor de animaţie socio-educativă, reprezentând cele patru anotimpuri din cursul anului.

Activitatea a urmărit dezvoltarea de abilităţi personale, antrenarea copiilor în activităţi de către animatori şi implicarea interactivă a voluntarilor.