Articole

Preoţii şi coordonatorii sociali din Protopopiatul Lehliu prezenţi la seminarii de formare organizate de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

19 Oct 2015
05:44
Episcopia Sloboziei şiCălăraşilor, prin Sectorul Social – Misionar, a organizat, în zilele 15 – 16octombrie 2015, două seminarii de formare, unul pentru preoţi cu tema „Lucrarea social-filantropică desfăşurată înparohie” şi unul pentru coordonatorii sociali cu tema „Rolul coordonatorului social în iniţierea şi dezvoltarea proiectelor socialedin parohie”.

Parohiile din cuprinsul ProtopopiatuluiLehliu reprezentate la întâlniri au fost: Naşterea Maicii Domnului – Cojeşti,Belciugatele, Nucetu, Făurei, Plevna, Amara I, Gostilele, Fundulea Centru,Săruleşti Gară, Valea Presnei, Tămădău Mic, Brătăşanu, Dor Mărunt, Gară,Fântâna Doamnei, Vlăiculeşti, Ileana, Valea Argovei, Siliştea, Dăneşti, TămădăuMare, Arţari, Ştefăneşti, Podari, Dâlga Sat, Zimbru, Raşi, Lupşanu, Paicu,Lehliu Sat, Săpunari, Măgureni, Gurbăneşti şi Coţofanca.

În cadrul seminariilor au fostprezentate reglementările cu privire la responsabilităţile şi atribuţiile preotuluişi coordonatorului social din cadrul parohiei (conform H.G. 53/2008) iar prinintermediul aplicaţiilor practice pe grupe de lucru participanţii au prezentatactivităţile social-filantropice desfăşurate în parohii ca modele de bunăpractică şi au fost identificate noi tipuri de activităţi cu caractersocial-filantropic ce pot implementate în parohie.

Locul desfășurării a fost Salamultifuncţională (sala 15) a Centrului Socio – Cultural „Episcopul Damaschin”al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor. Aceste întâlniri de lucru fac parte dinprogramul dedicat „Anului omagial almisiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gurăde Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.