Articole

Suntem pregătiţi de şcoală!

11 Sep 2015
13:14
Cubinecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopia Sloboziei șiCălărașilor, prin Centrul de Consiliereși Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate(CCSFAD), coordonat de SectorulSocial-Misionar, în parteneriat cu Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab”, aorganizat și în acest an, în data de 11 septembrie 2015, o activitate în cadrulcăreia 50 de copii beneficiari ai Centrului, au primit ghiozdane și rechiziteșcolare, în valoare de 4.750 lei, necesare începerii noului an școlar.

Laînceputul întâlnirii, a fost oficiată Slujba de sfinţire a apei de cătrePreacucernicul Părinte Daniel Enaşcu – consilier eparhial, prezenți fiindcopiii din cadrul Centrului şi părinții acestora, primind astfel binecuvântareapentru începerea unui nou an şcolar.

Parteneriatul social dintre Episcopia Sloboziei și Călărașilor şi Asociaţia Socio-Culturală „MateiBasarab” contribuie la prevenirea abandonului școlar și integrarea/reintegrareacopiilor în sistemul de învățământ acestea reprezentând priorități înintervenția socială realizată în beneficiul familiilor aflate în dificultate dinjudețele Ialomița și Călărași.