Articole

Bucuria Învierii Domnului pentru beneficiarii din cadrul C.C.S.F.A.D.

08 Apr 2015
03:22
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, prin Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate (C.C.S.F.A.D.), coordonat de către Sectorul Social – Misionar, în parteneriat cu Asociaţia Socio-Culturală „Matei Basarab”, a organizat miercuri, 08 aprilie 2015, pentru copiii beneficiari ai C.C.S.F.A.D. activitatea cu titlul „Bucuria Învierii Domnului”.

În cadrul acestei activități, cei 25 de copii prezenţi au vorbit despre Sărbătoarea Învierii Domnului și despre importanţa prezenţei lor la Biserică în această perioadă.

De asemenea, specialişti din cadrul „Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Familiile Aflate în Dificultate” au efectuat vizite la domiciliul a 10 persoane vârstnice din Slobozia şi au oferit pachete cu alimente de bază, care să contribuie la bucuria Sărbătorilor Pascale.

Cu această ocazie, mulțumim partenerilor noștri „Fundația Copii în dificultate” din București, elevilor Liceului Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia și credincioșilor donatori din cuprinsul Eparhiei, care au contribuit la realizarea acestei activități şi care au oferit copiilor dulciuri, jucării şi alimente pentru Sărbătorea Învierii Domnului.