Articole

Duminica Floriilor la Mănăstirea Balaciu

05 Apr 2015
04:07
În Duminica Floriilor, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balaciu.

Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părinte Vicar Eparhial, Arhimandritul Rafail, părinții consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, preoţi şi diaconi.

La momentul predicii, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre al şaselea popas al Postului Mare, Duminica Floriilor, intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos. A pus la inimă credincioşilor faptul că odată cu această Duminică începe Săptămâna Patimilor, o săptămână în care suntem chemaţi să participăm la evenimentele mântuitoare, întâmplate acum aproape 2000 de ani, care se vor actualiza, în sufletele fiecăruia dintre noi, prin slujbe care se vor săvârşi în aceste zile.

Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a cerut tuturor credincioşilor să se pregătească duhovniceşte pentru o autentică participare la „drama Golgotei”, spre întâmpinarea bucurie Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nădejdea mântuirii noastre.

Preasfințitul Părinte Episcop a sfințit crenguțele de salcie, ce se vor împărți credincioșilor și a dăruit copiilor prezenți o cruciuliță.