04 octombrie 2012 – „Asistenţa socială în B.O.R. în contextul unui nou cadru
legislativ în domeniul social” – Protopopiatul Slobozia
Joi, 4 octombrie 2012, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar, coordonator al activităţilor sociale din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Slobozia, a organizat ultimul seminar de informare pentru preoţi cu tema „Asistenţa socială în B.O.R. în contextul unui nou cadru legislativ în domeniul social”, locul desfășurării fiind în Centrul Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate diferite activități cu caracter social desfășurate în cadrul parohiilor din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Cu același interes și cu o mai mare atenție din partea tuturor participanților, au fost dezbătute probleme sociale întâlnite în misiunea fiecărui preot, urmărind ca scop principal aflarea unor soluții practice în vederea soluționării lor.
Dialogurile, schimburile de experiență și mai ales caracterul interactiv, au făcut din această întâlnire, o întâlnire în cadrul căreia s-au îndeplinit obiectivele propuse.