MĂNĂSTIREA SFINŢII VOIEVOZI DIN SLOBOZIA (PARACLIS EPISCOPAL)

Episcopia Sloboziei si Calarasilor

In: Protopopiatul slobozia
Data: 12 August, 2016
Recomanda

 

MĂNĂSTIREA SFINŢII VOIEVOZI DIN SLOBOZIA

(PARACLIS EPISCOPAL)

 

Hram: Sfinţii Voievozi şi Izvorul Tămăduirii

Adresa: Aleea Mănăstirii, nr. 1, Slobozia, judeţul Ialomiţa

Stareţ: Vicar administrativ arhim. Rafail MÎŢ

Site Web: http://www.manastireaslobozia.ro

 

Cea mai veche mănăstire existentă în cuprinsul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi totodată, cel mai vechi aşezământ monahal din întregul cuprins al Câmpiei Bărăganului, Mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia, se află în reşedinţa judeţului Ialomiţa. Aşezământul este astăzi situat pe Aleea Mănăstirii, nr.1, în partea sudică a municipiului Slobozia, lângă drumul rutier DN 2A, de la Bucureşti spre Constanţa. Dincolo de şoseaua care trece pe lângă mănăstire şi de un dig de pământ, curge râul Ialomiţa, peste care se întinde fostul sat Bora, astăzi cartier al Sloboziei. Mănăstirea este vizibilă de departe, pentru călătorul care vine fie dinspre Mare, fie dinspre Călăraşi şi care zăreşte întâi turnul clopotniţă, apoi turla mare a bisericii. Pentru călătorul care vine dinspre Bucureşti şi Urziceni, (ultimul, aflat la 62 Km distanţă spre vest), drumul către mănăstire este de urmat, fie prin centrul Sloboziei, ţinând Bd. Matei Basarab, până în dreptul vechii Şcoli nr.1, de tip Spiru Haret, vizavi de care se văd zidurile aşezământului, în dreapta, fie pe şoseaua de centură menţionată, mănăstirea fiind în stânga acesteia, vizibilă de la distanţă şi având un indicator la drum, în dreptul unui pod pietonal peste râu, către amintita Bora.

Amintită în hrisoave, de‑a lungul veacurilor, sub numele de Mănăstirea Sfinţii Voievozi de la Vaideei, Slobozia lui Ianache, apoi de la Slobozia, cea mai veche mănăstire din estul Munteniei, păstrată până astăzi, îşi are începuturile în al doilea deceniu al sec. al XVII‑lea, având un trecut de aproape patru secole. În martie 1614, voievodul Radu‑Mihnea acorda marelui postelnic Ianache Caragea dreptul de a întemeia o ,,slobozie” la Vaideei, adică o aşezare scutită de dări pe trei ani, unde aşezase colonişti. Acolo, în mijlocul Bărăganului şi lângă râul Ialomiţa, avea să întemeieze postelnicul Ianache Caragea şi Mănăstirea Sfinţii Voievozi.

Prima atestare documentară a mănăstirii datează din martie 1615, când era menţionat un ,,Popa Ştefan de la sfănta mănăstire ot Slobozia lui Ienache”. Două decenii mai târziu, un hrisov al lui Matei Basarab amintea ,,cartea lui Alexandru Iliaş, leat 7126 [1618], cojnică şi iscălită, făcută pre numele lui Ianache postelnicul şi dat pentru sfănta mănăstire ce scrie mai sus”, adică Slobozia.

Primul ctitor al mănăstirii, boierul Ianache Caragea, a fost mare postelnic al Ţării Moldovei şi avea origini greceşti, fiind venit din Constantinopol. La vremea sa, Ianache Caragea a fost ţinut la mare cinste în Ţara Românească şi în Moldova, fiind considerat din ,,casa domnească”; era rudă, prin alianţă, cu domnitorii Radu-Mihnea, Alexandru Coconul şi Leon-Tomşa. În Ţara Românească, postelnicul a avut moşii întinse în Bărăgan, cea mai însemnată fiind Vaideei, numită mai târziu Slobozia lui Ianache, apoi Slobozia. Mănăstirea pe care a ridicat-o Ianache Caragea la Slobozia, lângă care şi‑a avut probabil şi reşedinţa muntenească, a fost o construcţie modestă, care nu se compara cu o altă ctitorie a postelnicului, Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi, unde marele postelnic a şi fost înmormântat. Afectată de atacul tătăresc din anul 1623, poate şi de cutremurul din anul 1627, mănăstirea a fost luată ,,pe seama domniei”, odată cu urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Matei Basarab, în anul 1632. Ianache Caragea, fiind considerat ,,hiclean” faţă de Matei‑Vodă, ca unul ce fusese credincios voievodului Leon-Tomşa, întreg domeniul său funciar din Ţara Românească a fost confiscat de domnie, după legile vremii.

Cu trecerea moşiei Vaideei sau Slobozia lui Ianache în stăpânirea lui Matei Basarab, mănăstirea a ajuns în grija celui ,,mai mare ctitor al neamului nostru”, cum l-a numit istoricul Constantin C. Giurescu. Începând cu 13 iulie 1633, Matei Basarab a întărit şi dăruit numeroase moşii şi sate ,,sfintei, dumnezeeştii mănăstiri a domniei mele de la Slobozia, ce se chiamă Vaideei, unde este hramul sfinţilor arhistrategi Mihail şi Gavriil şi alţii fără de trup, lângă satul Slavica, pe apa Ialomiţei, care este zidită şi ridicată din temelie de domnia mea”. Este greu de crezut că biserica postelnicului se ruinase deja, astfel încât voievodul să ridice atât de repede un alt lăcaş, ci mai degrabă a fost vorba de o restaurare, însoţită de ridicarea incintei, a turnului clopotniţă şi a altor construcţii. Potrivit tradiţiei, consemnată în pisania pictată în urmă cu un secol, târnosirea bisericii a fost făcută în anul 1636 de către însuşi Patriarhul Constantinopolului, împreună cu un sobor de 500 de arhierei şi preoţi.

Domnească, începând cu vremea lui Matei Basarab, socotit al doilea şi cel mai însemnat ctitor al aşezământului, Mănăstirea Sfinţii Voievozi s-a bucurat şi de grija altor cârmuitori ai Ţării Româneşti. Aceştia i‑au întărit privilegiile, aşa cum arată numeroasele hrisoave date de Grigore Ghica (1672), Gheorghe Duca (1677), Şerban Cantacuzino (1679, 1682), Constantin Brâncoveanu (1688, 1709‑cu întărirea tuturor privilegiilor şi bunurilor mănăstireşti), Scarlat Grigore Ghica (1758), Mihail Racoviţă (1764), Alexandru Ipsilanti (1775) ş.a. După cum precizează hrisoavele vremii, mănăstirea a fost închinată de la începuturile sale, de către postelnicul Ianache, apoi de către Matei Basarab, Mănăstirii Dohiariu de la Sfântul Munte Athos. Aşezământul athonit, întemeiat pe la sfârşitul sec. al X‑lea de către un ucenic al Sfântului Athanasie Athonitul, avea acelaşi hram şi a influenţat istoria aşezământului ialomiţean multă vreme, până după mijlocul sec. al XIX‑lea.

Din vremea ctitorului Matei Basarab, cel mai probabil în 1634 şi în anii următori, mănăstirea a fost înconjurată de către cel din urmă cu o incintă puternică şi turn-clopotniţă, separat de chilii şi dependinţe. Intenţia voievodului de a da Mănăstirii Slobozia şi o destinaţie militară a fost evidentă încă de la începuturile aşezământului. Ca şi în alte părţi, Matei Basarab a ridicat o incintă patrulateră, cu ziduri de cărămidă, înalte de 6 m şi groase de peste un metru. La colţul de nord‑vest, respectiv la cel de nord-est, incinta era străjuită de câte un turn de colţ, iar accesul era asigurat, controlat şi apărat, printr-un semeţ turn de poartă, care adăpostea şi clopotniţa, pe latura vestică a incintei. Atât la interior, cât mai ales la exterior şi îndeosebi spre sud, unde incinta era ameninţată de apele râului Ialomiţa, zidurile erau sprijinite de contraforţi puternici. În interior, pe trei laturi ale incintei (cu excepţia celei vestice) existau drumuri de strajă, ceea ce indica în mod evident şi rolul de fortificaţie pe care îl avea mănăstirea. Destinaţia aceasta era determinată de nevoia controlului întregii părţi estice a Ţării Româneşti, până departe către Mănăstirea Măxineni, aflată spre nord şi către Mănăstirile Plătăreşti şi Căscioarele, aflate spre sud‑vest. Dintre toate aceste fortificaţii, Mănăstirea Slobozia avea rolul dominant, controlând practic nu doar valea inferioară a Ialomiţei, ci şi întreg Bărăganul.

În ianuarie 1838, mănăstirea a fost afectată de puternicul cutremur, biserica fiind distrusă aproape integral. Ridicarea lăcaşului sfânt s-a făcut în anii următori, până în 1842, de către Arhimandritul Gavriil Smirneanul, cu care mănăstirea cunoaşte iarăşi o perioadă de strălucire, acesta fiind socotit al treilea ctitor al aşezământului.

Până la mijlocul secolului al XVIII‑lea, Mănăstirea Slobozia a fost socotită în rândul celor mai mari comunităţi monahale din Ţara Românească. Bogată, întărită în privilegiile sale, a servit pentru credincioşii din acele părţi ale Bărăganului, ca centru al credinţei strămoşeşti, aşezământ de cultură şi fortificaţie. Mănăstirea a fost, de asemenea, vestită pentru biblioteca sa, din care unele cărţi vechi se păstrează şi astăzi, ferite de vitregia vremurilor. Tot acolo, în prima jumătate a sec. al XIX‑lea, a funcţionat cea mai însemnată şcoală din judeţul Ialomiţa, susţinută pe cheltuiala stareţului cărturar Gavriil Smirneanul.

Ctitorii, întâi marele postelnic Ianache Caragea, apoi voievodul Matei Basarab, iar după ei diferiţi donatori (boieri, preoţi, moşneni), au înzestrat Mănăstirea Slobozia cu numeroase moşii, pentru nevoile monahale, prisosul urmând să ia calea Muntelui Athos.

La începutul sec. XX, la mai puţin de o jumătate de secol după secularizare, fostele moşii ale mănăstirii ialomiţene erau rămase în parte la stat, care le dăduse unor mari arendaşi, în vreme ce altele ajunseseră în proprietate privată, fie sub forma unor loturi date sătenilor împroprietăriţi după 1864 şi mai ales prin ,,legile însurăţeilor”, fie sub forma unor ,,trupuri” cumpărate de mari proprietari funciari. De remarcat că pe moşiile ialomiţene ale mănăstirii se constituiseră la sfârşitul secolului al XVIII‑lea şi în prima jumătate a secolului al XIX‑lea unele sate (Iazu, Smirna, Gaiţa). La sfârşitul secolului al XIX‑lea, pe fostul domeniu mănăstiresc, trecut în proprietatea statului, aveau să fie întemeiate alte aşezări, existente şi astăzi, precum Slobozia Nouă, Gheorghe Lazăr, Amara, Griviţa, Traian ş.a.

Începând cu anul 1864, fosta Mănăstire Sfinţii Voievozi a devenit biserică de mir, fiind până în perioada interbelică singura construcţie de acest fel din Slobozia. Dată fiind însemnătatea sa pentru această aşezare, prima stemă a localităţii, adoptată în anul 1932, avea să cuprindă şi imaginea turnului clopotniţă, ca reprezentând fostul aşezământ monahal. După anul 1900, prin strădaniile preoţilor, s‑au făcut refăcut pictura bisericii şi zidul de incintă dinspre sud, ruinat din cauza revărsărilor râului Ialomiţa. La sfârşitul anului 1916, fosta mănăstire a fost invadată de ostaşi bulgari, veniţi după pradă.

Ca biserică parohială, fosta mănăstire a supravieţuit cu greu perioadei comuniste. După anul 1948, autorităţile au confiscat sesia parohială, cu care biserica fusese înzestrată conform legii agrare din 1864, după ce pierduse fostul domeniu mănăstiresc. Practic, câteva decenii, Parohia Sfinţii Voievozi s‑a limitat economic la puţinele fonduri primite de la stat, bazându‑se îndeosebi pe donaţiile credincioşilor. Prin urmare, lipsită de fonduri, parohia s-a limitat multă vreme doar la întreţinerea bisericii, lipsind fondurile pentru reparaţiile serioase. Lipsa banilor şi piedicile puse de autorităţile comuniste au împiedicat în perioada postbelică restaurări complete ale fostei mănăstiri. Până la cutremurul din 1977, lucrările au fost mai degrabă de întreţinere şi de mici reparaţii, fiind lăsate exclusiv pe seama Consiliului Parohial. Între anii 1949‑1954, prin grija Consiliului Parohial, s‑au efectuat lucrări la biserică şi la incintă, anume: împrejmuirea curţii exterioare, pe o lungime de 80 m liniari, cu un gard de 2 m înălţime şi înlocuirea gardului interior cu material nou, realizându‑se şi separaţia dintre grădiniţa de flori şi livadă; reparaţia generală a clădirii Căminului Cultural, prin subzidire, tencuială exterioară şi văruire; înlocuirea treptelor de la intrarea în biserică, în lungime totală de 48 m liniari; confecţionarea şi instalarea a 12 ferestre duble din lemn de stejar (cele vechi având peste 100 de ani).

Din anul 1994, după ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Biserica Sfinţii Voievozi a devenit Catedrală Episcopală. La 6 februarie 1994, Întâistătătorul de atunci, Patriarhul Teoctist, împreună cu un sobor de arhierei, l-a instalat acolo pe cel dintâi episcop, PS Nifon Mihăiţă.

Din anul 1998, a fost reînfiinţată Mănăstirea Sfinţii Voievozi, cu destinaţie pentru maici, până în anul 2009. Începând cu 27 august 2009 a devenit mănăstire de călugări, aşa cum a fost de la întemeierea sa, vreme de mai bine de două secole. În acelaşi timp, mănăstirea a devenit sediul Exarhatului Mănăstirilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, având şi statutul de Paraclis Episcopal. De asemenea, la 19 noiembrie 2009, mănăstirea a primit un al doilea hram, Izvorul Tămăduirii, sărbătorit pentru prima dată în anul 2010, prin slujbă arhierească şi aducerea moaştelor celor 33 de sfinţi de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

De la înfiinţarea Eparhiei Sloboziei şi Călăraşilor şi până în prezent, în biserica mănăstirii au avut loc mai multe vizite arhiereşti, slujbe arhiereşti, procesiuni cu moaşte etc. Un eveniment cu rezonanţă istorică pentru mănăstire l-a constituit vizita Patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române şi a Arhiepiscopului Atenei şi al întregii Elade, Hristodoulos, împreună cu numeroşi ierarhi români şi greci, în ziua de 11 iunie 2003.

După anul 1989, au avut loc mai multe lucrări de restaurare a aşezământului. Astfel, în anii 1992‑1994 au avut loc lucrări de consolidare a bisericii, prin contribuţia bănească a Consiliului Judeţean Ialomiţa, iar în anii 1995‑1997, cu fondurile oferite de Ministerul Culturii şi Cultelor, s‑a restaurat pictura interiorului. De asemenea, în anii 1996‑1998, cu fondurile Centrului Eparhial, s‑a construit noul corp al chiliilor, s-a instalat centrala termică şi s-a restaurat pavimentul bisericii. Din toamna anului 2007, cu fondurile oferite de Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, a început refacerea completă a zidurilor de incintă, cu intenţia de a le reda aspectul din vremea voievodului ctitor.

Odată cu refacerea zidurilor, s‑au refăcut şi două turnuri de colţ, odinioară cu rol de apărare, către nord‑vest şi nord‑est.

Mănăstirea Sfinţii Voievozi Slobozia, monument esenţial al credinţei şi istoriei neamului românesc în Bărăgan, îşi îndeplineşte astăzi menirea sub cârmuirea arhimandritului Rafail Mâţ, stareţ şi vicar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

 

O descriere propriu-zisă a bisericii vechi, originale, ctitoria lui Ianache Caragea şi a lui Matei Basarab, nu s‑a păstrat, cu excepţia imaginii din tabloul votiv. Lăcaşul are acolo dimensiuni modeste, stilul navă şi o turlă care încununează pronaosul. Biserica Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril, aşa cum se prezintă astăzi, este o construcţie în stil eclectic. Nu mai păstrează elemente din biserica veche, iar aspectul său se încadrează în stilul bisericilor construite sau refăcute către mijlocul sec. al XIX‑lea, păstrând elemente arhitecturale bizantine, dar cu influenţe occidentale. Sub aspectul imaginii, biserica Mănăstirii Slobozia aminteşte de o altă biserică de mănăstire refăcută din temelie în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, anume Bistriţa Vâlcei, vechea ctitorie a marilor boieri Craioveşti.

Biserica are un plan trilobat, cu două abside în trei laturi la naos, către sud şi nord, iar la altar o absidă în cinci laturi. Încăperea altarului are adăugată, către sud-est, camera veşmintelor. În colţurile care mărginesc intrarea în lăcaş, se remarcă câte un corp de plan pătrat, parcă lipit corpului bisericii la sud-vest şi nord-vest, dar ieşind în afară faţă de planul propriu-zis. Biserica are o turlă deasupra naosului, octogonală ca plan şi învelită cu tablă, iar la colţurile amintite, are două turnuleţe cu acoperişul de tablă, în patru ape.

Accesul în biserică se face pe trei trepte de piatră, iar ancadramentul de deasupra are formă de ogivă, de factură neogotică. Deasupra intrării în lăcaş se păstrează pisania pusă cu ocazia refacerii din anul 1842. Pe o placă de marmură albă, cu un ancadrament din motive vegetale, doi îngeri sunt înfăţişaţi ţinând desfăşurat un pergament, ce cuprinde pisania în limba greacă. În stânga intrării, cu ocazia ultimei restaurări, din anul 2010, a fost fixată o altă inscripţie, realizată din marmură albă, cu litere incizate şi vopsite auriu.

Cu ziduri puternice, biserica este spaţioasă în interior, senzaţie întărită şi de lipsa unui zid despărţitor între pronaos şi naos. Separaţia dintre aceste două încăperi este realizată prin patru coloane masive, pătrate ca plan şi care susţin cafasul.

Iconostasul, păstrat până astăzi, datează din prima jumătate a sec. al XIX-lea, fiind realizat în vremea Arhimandritului Gavriil Smirneanul. Păstrează însă, de la vechea biserică, crucea iconostasului, datând din sec. al XVII-lea. Realizat din lemn şi stucatură, iconostasul cuprinde în colţurile de sus tablourile Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavril, iar în părţile laterale icoanele celor doisprezece prooroci, câte şase de fiecare parte, cu menţiuni în limba greacă. Tot în părţile laterale sunt şi icoanele celor doisprezece apostoli, de asemenea cu menţiuni în limba greacă. Cu ocazia reparaţiilor din cursul sec. XX, au dispărut pietrele de mormânt existente încă înaintea primului război mondial şi datate din sec. al XVIII‑lea, precum şi lespedea funerară a Arhimandritului Gavriil Smirneanul (1854, oct.30).

Pictura, realizată în anul 1842, a fost refăcută în anii 1900-1908, apoi în perioada interbelică şi postbelică, ultima dată între anii 1995‑1997. Iconografia cuprinde elemente tradiţionale ale picturii religioase româneşti, de influenţă bizantină, dar unele scene indică influenţe occidentale. Tablourile împărăteşti, păstrând legendele în alfabetul chirilic, sunt delimitate prin rame pictate în culoarea gri. Pe peretele vestic al pronaosului sunt înfăţişaţi ctitorii Ianache Caragea şi Matei Basarab, ţinând împreună biserica, apoi Arhimandritul Gavriil Smirneanul şi domnitorul Gheorghe Dimitrie Bibescu, în vremea căruia a fost refăcută biserica. De o frumuseţe deosebită sunt tablourile Iisus Hristos Pantocrator, Maica Domnului-Platitera, Învierea Domnului, Schimbarea la faţă ş.a.

În cursul anului 2010 s‑au efectuat lucrări de restaurare a zidurilor exterioare ale bisericii, prin fondurile oferite de Consiliul Judeţean Ialomiţa, precum şi înlocuirea acoperişului vechi cu unul din tablă de cupru, prin finanţarea Centrului Eparhial şi a Primăriei Municipiului Slobozia. Lucrările au fost efectuate sub stăreţia arhim. Rafail Mâţ, fiind încheiate oficial şi binecuvântate de Preasfinţitul Episcop Vincenţiu, în ziua de 8 noiembrie 2010.

Pisania originală, din prima jumătate a sec. al XVII‑lea s‑a pierdut de multă vreme, dar biserica mănăstirii păstrează inscripţii din secolele XIX‑XXI. Inscripţia din anul 1842, cu texte în limbile greacă şi română, glăsuieşte:

 

BISERICA SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL, PE CARE MAI ÎNTÂI A ZIDIT‑O MATEI VOIEVOD PE SLOBOZIA POSTELNICULUI IENACHE CARAGEA ÎN ANUL 1634. DAR CĂZÂND DE CUTREMUR, CUM SE VEDE ACUM, CU PODOABĂ ŞI MĂREŢIE, ARHIMANDRITUL ŞI EGUMENUL EI GAVRIIL DIN SMIRNA A ÎNĂLŢAT‑O DIN TEMELIE, DOMNIND GHEORGHE DIMITRIE BIBESCU, PĂSTORIND NEOFIT MITROPOLITUL, ÎN ANUL 1842.

 

Tot la exterior, pe zidul vestic, ultima pisanie, pusă în toamna anului 2010, glăsuieşte:

 

CU VOIA TATĂLUI, CU AJUTORUL FIULUI ŞI CU SĂVÂRŞIREA DUHULUI SFÂNT, A FOST PUSĂ TEMELIA ACESTUI AŞEZĂMÂNT MONAHAL, CU HRAMUL SFINŢII VOIEVOZI MIHAIL ŞI GAVRIIL, DE CĂTRE POSTELNICUL IANACHE CARAGEA ŞI, LA ANUL DOMNULUI 1634, A FOST REZIDITĂ DE MATEI BASARAB VOIEVOD. ÎN URMA UNUI CUTREMUR, ARHIM.GAVRIIL SMIRNEANUL A ÎNĂLŢAT‑O DIN TEMELIE, ÎN VREMEA DOMNIEI PRINCIPELUI GHEORGHE DIMITRIE BIBESCU ŞI A MITROPOLITULUI NEOFIT, ÎN ANUL 1842. NOI, BINECREDINCIOŞII ŞI ÎNTÂISTĂTĂTORII OBŞTILOR SLOBOZIEI, IALOMIŢEI ŞI AI CREŞTINILOR ORTODOCŞI DIN EPARHIA SLOBOZIEI ŞI CĂLĂRAŞILOR, URMAŞI AI FERICIŢILOR CTITORI TRECUŢI LA DOMNUL, SĂVÂRŞIT‑AM REÎNNOIREA ACESTUI SFÂNT LĂCAŞ. LUCRĂRILE DE REÎNNOIRE A ACOPERIŞULUI CU TABLĂ DE CUPRU AU FOST FINANŢATE DE CENTRUL EPARHIAL ŞI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA, IAR RESTAURAREA ZIDURILOR EXTERIOARE ALE BISERICII A FOST SUSŢINUTĂ DE CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA. TERMINATU‑S‑AU TOATE ACESTEA ÎN TOAMNA ANULUI 2010, STAREŢUL MĂNĂSTIRII FIIND ARHIMANDRITUL RAFAIL MÂŢ. IAR ASTĂZI, 8 NOIEMBRIE, ANUL DOMNULUI 2010, S‑AU BINECUVÂNTAT ACESTE LUCRĂRI DE CĂTRE PREASFINŢITUL VICENŢIU, ÎNTÂISTĂTĂTORUL EPARHIEI SLOBOZIEI ŞI CĂLĂRAŞILOR, ÎNCONJURAT DE UN SOBOR DE PREOŢI ŞI DIACONI. BINECUVÂNTEAZĂ‑I, DOAMNE, PE CEI CE IUBESC PODOABA CASEI TALE!.

 

Mănăstirea avea odinioară singura bibliotecă existentă în cuprinsul Bărăganului, cărţile servind atât nevoilor cultului, cât şi pentru şcoala care funcţiona pe lângă mănăstire, în prima jumătate a sec. al XIX‑lea. În anul 1854, Catagrafia zestrei Mănăstirii Slobozia consemna existenţa în biblioteca mănăstirii a 213 volume, catalogate la 18 iunie 1840, prin grija neostenitului Arhimandrit Gavriil Smirneanul, anume: 20 volume româneşti, 65 franţuzeşti, 9 nemţeşti, 212 greceşti, restul în alte limbi. În anul 1916, se păstrau, între aceste cărţi, însemnate valori bibliofile, precum: Iliada şi Odiseea (1551, în limba greacă), Mineu (1669‑în limba greacă), Penticostar (1743‑în limba română), Triod (1768‑în limba greacă) ş.a. Deosebit de valoroase erau cele două exemplare din Sfânta şi Dumnezăiasca Evanghelie (1693), în limbile greacă şi română. Unele dintre acestea se păstrează şi astăzi, în depozitul de carte veche al mănăstirii.

Vineri 5 noiembrie 2010, la orele 13.00, a avut loc primirea Sfintelor Moaşte la Catedrala Episcopală, urmată de slujba sfinţirii raclei celei noi, în care au fost depuse Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale Sfinţilor: Cuv. Paraschevi, Haralambie, Elefterie şi ale Sfântului Mare Mucenic Dumitru, Mercurie, Procopie, Artemie, Teodor Tiron, alături de Adevăratul şi Cinstitul Lemn al Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, oferite spre închinare credincioşilor din Cetatea Sloboziei. Sfânta raclă a fost confecţionată manual, din argint, la Monetăria statului, cu binecuvântarea şi sub atenta grijă a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi cu importanta contribuţie a Consiliului Local al Municipiului Slobozia. (Ş.G.)

 

 

Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare