Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită la Parohia Gurbănești

Episcopia Sloboziei si Calarasilor

In: Protopopiatul lehliu
Data: 27 August, 2017
Recomanda

Duminică, 27 august 2017, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu a săvârșit Sfânta Liturghie la parohia Gurbănești din cadrul Protopopiatului Lehliu.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la slujbă au slujit preacuviosul părinte vicar eparhial, arhimandritul Rafail, preacucernicii părinţi consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu, preoţi şi diaconi.

Un grup restrâns din Corul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică a tânărului bogat doritor de desăvârșire, despre îndemnul de a ne îmbogăți în Dumnezeu și a conlucra cu Harul pe care ni-L dăruiește zi de zi.

Preasfinția Sa a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujbă.

Arhipăstorul Sloboziei și Călărașilor a dăruit Parohiei Gurbănești o icoană cu Acoperământul Maicii Domnului.

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa, împreună cu soborul de slujitori, au săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori și binefăcători.
Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare