Slujbă arhierească la Mănăstirea Slobozia

Episcopia Sloboziei si Calarasilor

In: Protopopiatul slobozia
Data: 30 July, 2017
Recomanda

Duminică, 30 iulie 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, vicar eparhial, preacucernicii părinţi consilieri Daniel Enaşcu, Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacucernicul părinte protopop de Călărași, Ramon Eugen Ilie, preacucernicul părinte protopop de Fetești, Marian Pătărlăgeanu, preacuvioşii părinţi stareţi ai mănăstirilor din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, preoţi şi diaconi.

În cuvântul său, Preasfinţia Sa a vorbit despre minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti de către Mântuitorul Iisus Hristos şi săturarea unei mari mulţimi de evrei, Mântuitorul arătându-se ca un nou Moise, arătând ucenicilor şi poporului puterea Sa dumnezeiască. A felicitat pe preacuviosul părinte stareț Arhimandritul Rafail, vicar eparhial, la împlinirea vârstei de 50 de ani.

Chiriarhul Bărăganului a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

Preacuviosul Părinte stareț Arhimandritul Rafail, vicar eparhial, a mulțumit Preasfinției Sale pentru cuvântul de învățătură și urările adresate cu ocazia aniversării celor 50 de ani, a mulțumit credincioșilor care au venit la Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa, împreună cu soborul de slujitori, au săvârșit slujba parastasului pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul, care în urmă cu 10 ani își încredința sufletul Arhiereului Ceresc, Mântuitorul Iisus Hristos.


Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare