Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial

Episcopia Sloboziei si Calarasilor

In: Protopopiatul slobozia
Data: 21 June, 2017
Recomanda

Miercuri, 21 iunie 2017, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu, având pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral – misionare şi administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.

 

Din hotărârile Permanenţei Consiliului Eparhial amintim:

 

- S-a aprobat organizarea examenului de duhovnicie în ziua de miercuri, 28 iunie 2017. Candidatul va fi declarat  ADMIS sau RESPINS;

- S-a luat act de Programul Naţional de Tabere pentru tineret – Tradiţie şi noutate, elaborat de Sectorul Teologic - Educaţional al Patriarhiei Române şi aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și continuarea acestui program, păstrând formatul primei ediţii din anul 2016.

Episcopia Sloboziei și Călărașilor va trimite 6 participanţi , câte unul din fiecare Protopopiat.

Programul Naţional de Tabere pentru tineret – Tradiţie şi noutate are ca obiectiv formarea tinerilor în acord cu valorile autentice ale Bisericii;

- S-a luat act de donarea către Asociația nevăzătorilor din Slobozia prin Sectorul Social - Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, a 219 cărţi în alfabetul Braille de la Biblioteca Eparhială, pentru a fi dăruite credincioşilor cu deficienţe de vedere;

- S-a acordat arhiereasca binecuvântare preacucernicului Ion Florin de la parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Țăndărei Gară II, Protopopiatul Fetești, pentru realizarea unui site parohial, cu scopul de a promova activitatea desfășurată în parohie, având ca domeniu: www.parohiatandareigara2.ro și realizarea unei pagini de Facebook. Site-ul web se va realiza prin serviciul specializat NetCreator.

Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare