Întâlnire de lucru cu specialiştii din cadrul Birourilor de asistenţă socială

specialiştii, Birourilor de Asistenţă Socială ale Protopopiatelor, Preasfinţitului Părinte Episcop VINCENŢIU
Protopopiatul slobozia

Data: 8 June, 2017
Recomanda
Joi, 08 iunie 2017, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop VINCENŢIU, Sectorul Social - Misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor – coordonator al activităţilor social-filantropice din Eparhie, a organizat a doua întâlnire de lucru trimestrială cu specialiştii din cadrul Birourilor de Asistenţă Socială ale Protopopiatelor. 

În cadrul întâlnirii, au fost discutate: 
• Organizarea şi desfăşurarea seminarului de formare cu preoţii capelani şi misionari din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu tema „Activitatea social-filantropică în instituţiile bugetare din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor”; 
• Evenimentele care vor fi organizate de Sectorul Social - Misionar în colaborare cu Birourile de asistență socială, dedicate „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”; 
• Stadiul procesului de licenţiere a serviciilor sociale oferite de către protopopiatele din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor; 
• Metode, tehnici şi instrumente folosite în intervenţia socială (studiu de caz); 
• Procedurile în ce privește comunicarea eficientă dintre Sectorul Social - Misionar și Birourile de asistență socială din cadrul Protopopiatelor din Eparhie. 

La această întâlnire au participat consilierul eparhial social și inspectorul social din cadrul Sectorului Social-Misionar, directorul executiv al Asociației Socio-Culturale „Matei Basarab”, 6 asistenţi sociali și 1 referent social din cadrul Birourilor de asistență socială ale Protopopiatelor Slobozia, Fetești, Urziceni, Călărași, Lehliu și Oltenița. 
Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare