Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală

Protopopiatul slobozia

Data: 13 April, 2017
Recomanda

Joi, 13 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Denia din Marea Vineri sau mai popular Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia.

Cele 12 Evanghelii au fost citite de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu şi de ceilalţi preoţii ai Catedralei, textul Sfintelor Evanghelii relatând Patimile, judecata nedreaptă, răstignirea pe cruce, moartea şi îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.

După citirea Evangheliei a V-a, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu şi preoţii Catedralei au purtat Sfânta Cruce până în mijlocul Bisericii, unde va rămâne până în ziua de vineri.

Denia de Joi seara se numeşte „Slujba Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos”. Este slujba în care participăm împreună cu Domnul la Sfintele Sale Pătimiri.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit despre momentele mântuitoare la care suntem chemați să participăm în cea mai dramatică zi din istoria mântuirii neamului omenesc, îndemnând credincioșii ca prin rugăciune și post aspru, în ziua de mâine, să conștientizeze însemnătatea și unicitatea jertfei Mântuitorului Iisus Hristos.

Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare