Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial

Episcopia Sloboziei si Calarasilor

In: Protopopiatul slobozia
Data: 17 February, 2016
Recomanda

Miercuri, 17 februarie 2016, a avut loc şedința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, sub preşedinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, având pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral – misionare şi administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.

Din hotărârile Permanenței Consiliului Eparhial amintim:

- S-au aprobat mișcări de personal în cadrul mănăstirilor și parohiilor Eparhiei;

- Părintele inspector cultural Cătălin Stanciu a prezentat activitatea din anul 2015 și proiectele pentru anul 2016 a Coralei mixte a  Catedralei Episcopale din Slobozia, a Corului Seminarului Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Slobozia și a Coralei „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia, care se află sub coordonarea preacucerniciei sale.

- S-au aprobat ajutoare financiare pentru parohiile sărace care desfășoară lucrări la bisericile parohiale;

- S-a aprobat organizarea Galei FAO 2015 în ziua de joi, 10 martie 2016, când va avea loc încheierea Festivalului „Filmul Anului Ortodox” - film scurt metraj pentru copii și tineri  - ediția a II-a, 2015 și lansarea următoarei ediții, 2016. Evenimentul se va desfășura în Aula Centrului Socio – Cultural „Episcopul Damaschin”;

- S-au aprobat ajutoare financiare pentru cazuri medicale deosebite.

Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare