Retorica Tradiţiei: ce este normalitatea?

Protopopiatul slobozia

Data: 1 February, 2016
Recomanda

A zis iarăşi: va veni vremea ca oamenii

să înnebunească şi când vor vedea pe cineva

că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui,

zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

Avva Antonie cel Mare

 

Încercând să definească normalitatea, pe care o asociază cu Tradiția (în sensul de moștenire și experimentare a unor valori perene), H. R Patapievici scrie: „Tradiția este ansamblul presupozițiilor care nu sunt puse în discuție (subl. n.), căci dacă ar fi, nu ar mai fi Tradiție.[1] Or, este foarte clar că omul postmodern, care privește Tradiția ca pe un balast, cu valoare cel mult culturală, estetică ș.a., preferă să o vadă expusă într-un muzeu, așa cum îi stă bine unei relicve. Condiția umană nu mai este dată de valori morale general acceptate anterior, ci este un rezultat determinist al trecerii timpului, văzut ca schimbare perpetuă. Totul este pus sub semnul întrebării, totul este contestat, eliminat, înlocuit, proces ce continuă la nesfârșit. Nu mai este nevoie de fundație, casa poate fi construită și pe nisip, omul fiind „liber” să renunțe la propriile rădăcini, privind doar spre viitorul incert, uitând trecutul și lecțiile lui. În timp ce culturile tradiționale ajungeau la un consens despre valori după secole, milenii chiar, de includeri, excluderi, verificare și continuitate, astăzi, totul este pus sub domnia relativismului, indiferent de domeniu.

Știu, veți spune! Încă un discurs de tipul „cetate asediată”, scoaterea la lumină a marilor conspirații ce amenință să distrugă Ortodoxia etc. Poate că da. Dar, a nu ține cont de realitățile vremurilor în care trăim este la fel de nociv ca asumarea lor fără discernământ, doar pentru a fi în trend.

Punctul de plecare al acestei aporii este felul în care ne raportăm la normalitate. Ceea ce pentru mine un anumit lucru este normal, pentru altul ar putea fi exact invers. Ideea aceasta este cu atât mai clară cu cât observăm evoluția sistemului de învățământ în Occident, în special în Franța, un veritabil „barometru” pentru a întrezări viitoarele tendințe ce vor fi copiate volens nolens de întreaga Uniune Europeană. Să dăm câteva exemple[2]: Încă de la grădiniță, copiii vor afla că e perfect normal să ai doi tați, că unul dintre ei poate purta rochie și poate folosi rujul pentru a se „exprima” mai bine și că ar fi bine că nu mai folosim pronumele personale feminine și masculine[3], înlocuindu-le cu pronumele personal neutru. Aflăm astfel cu stupoare că basmele ar trebui rescrise, fiind pline de jigniri la adresa minorităților: cum adică, Scufița Roșie nu poate fi Scufiț? (sic!)

Pe scurt, aici (ca și în Olanda) aflăm că identitatea de gen nu ne aparține la momentul nașterii, nu suntem sexual determinați. Fiecare dintre noi își poate forma identitatea în funcție de contextul social și și-o poate schimba când vrea. Scoaterea termenilor tată și mamă din legislație este înfăptuită! Ambivalența este o bogăție, spun ei. Care ei, veți zice? Simplu, introducerea acestor idei inovatoare nu mai este făcută la presiunea unor grupuri sau ONG-uri obscure. De educarea concetățenilor se ocupă chiar Statul. De ce? Pentru că toți copiii aparțin în primul rând Statului, și mai apoi familiei. Așadar, Statul își impune propria educație, nu mai primează ideea de familie tradițională. Și, dacă nu ești în stare să educi copiii în acord cu ceea ce promovează Statul, ți se vor lua! (Cazul Bodnariu este doar un nume dintr-o lungă listă la nivelul întregii Europe) Același Stat îți va spune, prin lege, că este o crimă să îți urechezi copilul dacă a făcut o prostie (A nu se înțelege că aș susține în vreun fel orice formă de violență aplicată copilului!), dar, la polul opus și în mod sadic, este un drept să îl ucizi înainte de naștere, prin avort. Mi-am amintit, cu această ocazie, ideea aceluiași scriitor român: „Ideologiile corectitudinii politice pretind tot mai mult ca Statul să intervină în zone care până de curând erau apanajul exclusiv al spațiului privat (relațiile dintre soți, dintre părinți și copii, dintre îndrăgostiți etc.).”[4]

Dacă acolo „Revoluția sexuală” și predarea „Teoriei gender în școli” sunt în plin avânt, la noi încă lucrurile stau sub o altă lumină. Deși tipul acesta de propagandă, enunțat anterior, prinde avânt și la noi în sânul anumitor ONG care, chipurile, ne reprezintă, mai ales când se legitimează cu pompoasa titulatură „Societate civilă”, din ceea ce s-a scris, s-a vorbit și dezbătut în peisajul media local, realizăm că aceștia sunt departe de a-și impune punctul de vedere. Propunerea de proiect de lege privind parteneriatul civil a fost respinsă de Parlament pentru a doua oară, nu s-a reușit introducerea Educației Sexuale în școli și basmele nu au fost „diortosite” pentru a nu ofensa minoritățile sexuale. Sigur, odată cu începerea campaniei pentru strângerea de semnături pentru modificarea art. 48 din Constituție și introducerea sintagmei bărbat și femeie, atunci când vorbim despre căsătorie, toți ortodocșii au fost clasificați ca fiind talibani, prinși în atemporale vremuri inchizitoriale ș.a. Deranjat fiind de sfatul unui profesor către tinerii liceeni majori de a semna această inițiativă dintr-un liceu din București, un reprezentant al Asociației Accept considera că respectivul dascăl îndoctrinează iremediabil niște minți tinere într-un spațiu public. Nu am putut să nu remarc ipocrizia gestului: pe data 10 decembrie 2010, orele 13.00, în Aula Magna din cadrul Facultății de Drept, Universitatea București (deci spațiu public) avea loc o conferință despre „Situația drepturilor omului în anul 2010 în România”, susținută de mai multe organizații, inclusiv cea amintită, care militează pentru respectarea drepturilor minorităților sexuale. În schimb, în anul 2015, la data de 18 februarie, la Casa de Cultură a Studenților din București, la presiunea Asociației Accept, a fost anulată de către direcțiune lansarea cărții lui Virgiliu Gheorghe – „Fața nevăzută a Homosexualității”. Să mai spunem și că, tot în anul 2015 și în prezent, elevii de liceu, din capitală și nu numai, sunt invitați să completeze un chestionar, întocmit de aceeași asociație deosebit de activă, în care sunt încurajați, de pildă, să răspundă la întrebări de tipul: Ştiţi să existe discipline la care, în liceul dvs, profesorii abordează subiectul LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane trans) la fiecare clasă? sau În liceul dvs cum este privit (sau cum ar fi privit) un elev LGBT? Care credeţi că ar fi atitudinea şi comportamentul celorlalţi elevi şi ale profesorilor faţă de un elev LGBT?[5]

Nu sunt homofob. Dar cred cu tărie că fiecare are libertatea, câștigată scump la Revoluția din '89, să facă tot ceea ce își dorește, atunci când nu lezează libertatea celui de lângă el. Nu este moral ca cei puțini să își impună punctul propriu de vedere cu forța, mascată de „grija pentru respectarea drepturilor omului”, asupra celor mulți, majoritari. Conceptului de libertate nu ar trebui să i se asocieze doar drepturi, ci și niște obligații și responsabilități care să culmineze în educația pe care o acordăm copiilor noștri. Și, mai cred că atitudinea principială pe care ar trebui să o aibă un creștin față de minoritățile LGBT nu trebuie să deschidă calea spre lapidare, ci spre vindecare, oferindu-le membrilor lor sprijin moral pentru a-și învinge patima, mereu cu conștiința că, în afară de Dumnezeu, nimeni nu este fără de păcat (Ioan 8, 7), fără însă a ne relativiza propria credință creștină, pe care trebuie să o mărturisim neîncetat, inclusiv în problema căsătoriei între bărbat și femeie.

Și atunci, rămânem cu întrebarea: Ce este până la urmă normalitatea?

 

Preot Manuel RUSU



[1] Patapievici, H. Roman, Omul recent, ediţia a V-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, pag. 199.

[2] Mai multe detalii pe http://inliniedreapta.net/la-scoala-cu-toti-pielea-goala/.

[3] Nu de alta, dar îi ofensează pe cei aproximativ 3% homosexuali. Da! În Franţa 3%=97%. Cei mulţi trebuie să se supună celor puţini!

[4] Patapievici, H. Roman, Idem, pag. 367.

[5] http://accept-romania.ro/blog/2013/08/30/abordarea-situatiilor-de-intimidare-a-elevilor-lgbt-seminar-adresat-profesorilor-de-liceu-si-consilierilor-scolari/chestionar-sunt-liceele-un-mediu-sigur-pentru-toti-elevii/ A zis iarăşi: va veni vremea ca oamenii

Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare