Viaţa bisericească în Bărăgan înainte de înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

cruci

Răspândirea creştinismului pe actualul teritoriu românesc, a cărui origine este legată de misiunea sfântului apostol Andrei, a fost un proces ce a început aproape concomitent cu romanizarea populaţiei nord-dunărene. Centrele creştine cele mai importante vor fi situate în oraşele de pe Dunăre şi în zona pontică, unde sunt atestate scaune episcopale încă din primele secole creştine. Învăţătura creştină prezentă şi din ce în ce mai vie aici va fi făcută cunoscută, în mod natural, prin contactul comercial, prezenţa garnizoanelor romane, din care făceau parte şi militari creştini, şi, în general, relaţiile interumane dintre locuitorii din nordul şi sudul Dunării.


Ruine2Atestarea unor scaune episcopale în zona Dobrogei, precum şi în cetatea Durostorum, pe malul sudic dunărean, unde s-au descoperit, de altfel, numeroase mărturii ale unei intense vieţi creştine, presupune, folosind argumentele dreptei judecăţi, o cunoaştere şi chiar o prezenţă timpurie a creştinismului şi în nord, pe teritoriul actual al Bărăganului. 

De altfel, după retragerea romană şi începutul succesiunii migraţiei de popoare barbare, ţinuturile nord dunărene, inclusiv zona Bărăganului, deveniseră deja reperul spaţial al romanităţii daco-moesice, în esenţa ei creştină. Pătimirea Sfântului Sava Gotul (document din anul 374) demonstrează că în zona Buzăului, deci în vecinătatea actualului judeţ Ialomiţa, existau numeroase comunităţi amestecate de creştini şi păgâni, iar opaiţul de bronz cu cruce descoperit în localitatea Luciu (judeţul Ialomiţa), datat din secolele V-VI, presupune deja, fără dubii, existenţa unei vieţi creştine ce se desfăşura în această zonă. Descoperirile arheologice de pe teritoriul de astăzi al judeţelor Ialomiţa şi Călăraşi au pus în evidenţa, de asemenea, prezenţa a peste treizeci de aşezări stabile pe vechile vetre de locuire (Călăraşi, Coslogeni, Pietroiu, Borduşani, Piua Pietrii, Ţăndărei. Slobozia), datând din secolele VIII-X, dovadă că în această perioadă procesul de formare a poporului şi limbii române se încheiase.
 

Recucerirea bizantină a Dobrogei şi Bulgariei din secolul al X-lea readuce această zonă în atenţia cronicilor, care consemnează faptul că mai mulţi conducători locali din stânga Dunării vin să se închine împăratului Ioan Tzimiskes (969-976), pe când acesta se afla la Durostorum. Puternica influenţă militară asupra teritoriilor româneşti a însemnat şi o intensificare a răspândirii civilizaţiei bizantine în stânga fluviului, dovedită prin numeroase obiecte din această perioadă descoperite în apropiere de Călăraşi. Construcţia cetăţii bizantine din ostrovul Păcuiul lui Soare, identificată de unii istorici cu oraşul Vicina, a continuat să existe până în secolul al XV-lea, fiind stăpânită şi de Mircea cel Bătrân, împreună cu cetatea Dobrogei, inclusiv cetatea Durostorum. Tot de aici, ar fi putut veni pe scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti şi sfântul mitropolit Iachint, primul întâistătător al Mitropoliei Ungrovlahiei.

Ruine1Deşi mai degrabă spaţiu tranzitiv, zona Bărăganului a dezvoltat totuşi aşezări, al căror  caracter a fost preponderent comercial. În special, Târgul de Floci (în apropierea localităţii Giurgeni, jud. Ialomiţa), situat la vărsarea râului Ialomiţa în Dunăre, va deveni la un moment dat cel mai important port dunărean al Ţării Româneşti, după ce Brăila, Giurgiu sau Turnu vor cădea sub stăpânire turcească. Baza arheologică deschisă aici a identificat deja ruinele a trei biserici ortodoxe, iar documentele menţionează existenţa unui număr însemnat de preoţi, dintre care doi protopopi. Unul dintre cei din urmă, protopopul Neagoslav, apropiat şi bun colaborator, poate chiar rudă cu Mihai Viteazul, a fost o figură importantă în timpul primei uniri a ţărilor române realizate de marele domnitor şi unul dintre contribuitorii la apariţia primelor tipărituri coresiene. Tot aici a fost atestată şi existenţa Mânăstirii Flămânda, ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, ce a fost închinată Mânăstirii athonite Iviron.


În perioada feudală, numeroase documente menţionează localităţi din partea de răsărit a Câmpiei Munteniei, precum satul Hagieni, închinat Mânăstirii Cozia, care în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân stăpânea mai multe sate din această zonă, amplasate pe linia Dunării, cu vamă din peşte şi miere. Într-un hrisov, emis la 15 ianuarie 1467 de domnitorul Radu cel Frumos, sunt menţionate satele Stelnica, Borduşani, Făcăieni şi Vlădeni ca puncte de încărcare a producţiei piscicole. Începând din secolul al XVI-lea, sunt amintite şi alte localităţi amplasate pe văile Ialomiţei şi ale Dunării, între care Feteşti, Lichireşti (Călăraşi), Vaideei, Slobozia şi Ţăndărei.


MonedaImportanţa acestei zone, în contextul organizării administrative a Ţării Româneşti era însă nu numai economică, ci şi politică, întrucât a constituit deseori o pavăză împotriva otomanilor şi tătarilor ce veneau pe aici, din sudul Dunării, în acţiuni de brigandaj. Domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Radu Mihnea, Şerban Cantcuzino, Constantin Brâncoveanu şi alţii asemenea lor s-au îngrijit de întărirea administrativă, dar şi strategică şi militară a acestor locuri, esenţiale pentru apărarea independenţei şi menţinerii fiinţei materiale şi spirituale româneşti. Vicisitudinile istorice, climatul dificil şi munca grea a câmpului nu au înfricoşat însă pe locuitorii de aici, care şi-au clădit tenacitatea lor pe credinţa şi nădejdea în Dumnezeu.

 

De aceea, în mijlocul Bărăganului, voievodul Matei Basarab (1632-1654) va reconstrui din temelie, la Vaideei (Slobozia), mânăstirea postelnicului Ianache Caragea, pe care a întărit-o cu ziduri puternice de apărare, făcând din ea un centru strategic. Deşi întreţinută şi anterior prin evlavia credincioşilor, Matei Basarab va fi un adevărat ctitor, înzestrând-o cu odoare şi cărţi bisericeşti şi, dovadă a atenţiei deosebite pe care i-o atribuia, a participat la slujba de sfinţire, ce a avut loc la 8 noiembrie 1647, alături de alţi membri ai familiei domnitoare şi mari boieri ai ţării. Mânăstirea Slobozia va deveni, de acum înainte, simbolul cel mai însemnat al pietăţii locuitorilor Bărăganului. În vizita sa în Ţara Românească, patriarhul Macarie al Antiohiei va trece, în septembrie 1658, pe la Mânăstirea lui Ianache de la Slobozia, pe care însoţitorul său, diaconul Pavel de Alep, chiar o descrie ca fiind „înconjurată de ziduri mari de piatră ca un castel”. Treptat, acest aşezământ monahal este înzestrat cu moşii şi va avea şi două metocuri: Mânăstirea Apostolache (jud. Buzău) şi Schitul Cuiburi (jud. Ialomiţa), tot în cadrul său funcţionând şi o şcoală în care se pregăteau viitorii preoţi. Ulterior, mânăstirea va trece prin transformări structurale, datorită unor cataclisme naturale ce îi vor afecta construcţia şi apoi va fi refăcută din temelie. O lungă perioadă va deveni biserică de enorie, până la restaurarea ei ca aşezământ monahal, după înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.


Existenţa unei vieţi creştine intense în aceste locuri şi a unei majorităţi ortodoxe a făcut ca Bărăganul să fie permanent sub jurisdicţia bisericească a ierarhilor ortodocşi, chiar dacă o episcopie nu a fost niciodată înfiinţată pe aceste locuri, în lipsa unei demografii constante, precum şi a vulnerabilităţii zonei.
Cu siguranţă că din vechime preoţii şi bisericile de aici au stat la început sub autoritatea episcopilor din Tomis, apoi a ierarhilor de la Vicina, pentru ca, după 1359, când sfântul mitropolit Iachint a fost mutat la Curtea de Argeş ca întâistătător al Ţării Româneşti, el şi ceilalţi mitropoliţi care i-au urmat aveau să-şi exercite jurisdicţia peste întreaga Muntenie, inclusiv asupra Bărăganului şi Dobrogei.

În 1923, s-a înfiinţat Episcopia Constanţei care a primit şi judeţul Ialomiţa, desprins din Arhiepiscopia Bucureştilor. În aprilie 1950, după ce Episcopia Constanţei a fost unită cu Episcopia Galaţilor sub denumirea de Episcopia Dunării de Jos, judeţul Ialomiţa a intrat sub jurisdicţia Episcopiei Buzăului, pentru ca, la 1 ianuarie 1951, să revină la Arhiepiscopia Bucureştilor. Judeţul Călăraşi, înfiinţat în 1981, a intrat de la început sub aceeaşi ascultare canonică.

În anul 1994, în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi se aflau patru protoierii, situate în Slobozia, Urziceni, Călăraşi şi Olteniţa, aflate sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Bucureştilor. 

Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare