Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial

Protopopiatul slobozia

Data: 10 August, 2017
Recomanda

Miercuri, 9 august 2017, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu.

Ordinea de zi a avut măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral – misionare şi administrativ – patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei noastre.

 

Din hotărârile Permanenţei Consiliului Eparhial amintim:

- S-a aprobat montarea de instalații de aer condiționat pentru mai multe  mănăstiri din Eparhiei;

- S-au  aprobat mișcări de personal neclerical în cadrul parohiilor Eparhiei;

- S-au  aprobat diverse lucrări la mai multe parohii din Eparhie:

- înlocuirea ușilor de la intrarea în biserica parohială;

- S-a acordat arhiereasca binecuvântare ca Paraclisul Seminarului Teologic să aibă ca patron spiritual pe Sfântul Ioan Gură de Aur;

- S-a luat act de faptul că în Patriarhia Română anul 2009 va avea titlul: Anul omagial al satului românesc (al preoţilor, învăţătorilor, primarilor gospodari) şi Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti;

- S-au aprobat ajutoare financiare pentru mai multe cazuri medicale deosebite, din fondurile destinate pentru aceste situații.


Abonament RSS Informatii
SPRIJINIM CONSTRUIREA CATEDRALEI
Cautare